De la an la an, deja știm la ce upgrade-uri să ne așteptăm de la cele mai noi flasghip-uri Samsung. Procesorul va reprezenta cu siguranță cea mai mare îmbunătățire, însă sunt așteptate și îmbunătățiri la nivelul camerelor și ecranului. Se pare însă că toate acest upgrade-uri vor veni și cu un mic „downgrade”, dar este posibil ca nimeni să nu-l observe, întrucât este legat de funcționalitatea S-Pen, un accesoriu pe care nu toți utilizatorii îl folosesc zi de zi.
Noul S-Pen de pe Galaxy S25 Ultra ar putea oferi mai puține funcții
Ishan Agarwal, leaker cunoscut de pe rețeaua X, anunță că are surse în rândul magazinelor, care au deja acces la informații despre Galaxy S25 Ultra. Acestea spun că S-Pen-ul de pe noul telefon va fi unul nou, diferit de cel de pe modelele anterioare. Acesta ar renunța la funcționalitatea Bluetooth, ceea ce înseamnă că nu va mai permite funcții precum gesturi de mișcare în aer pentru anumite comenzi și nici posibilitatea de a controla de la distanță declanșarea fotografiilor și de pornire a înregistrării clipurilor video.
Asta nu înseamnă însă că S-Pen-ul nu va fi la fel de util pentru funcțiile sale principale, precum scrisul și desenatul. Chiar dacă nu va integra Bluetooth, acesta poate să rămână un accesoriu „activ”. Acesta are în continuare un condensator care înmagazinează energie atunci când este introdus în slot-ul său din telefon și poate să fie detectat de telefon chiar și atunci când nu atinge ecranul pentru funcția „hover”. De asemenea, nivelurile de presiune pot în continuare să fie recunoscute de ecran, iar butonul ar putea fi în continuare folosit pentru a activa anumite funcții, atât timp cât stylus-ul și ecranul sunt foarte apropiate.
Desigur, aceste informații nu pot fi încă verificate, așa că le încadrăm la categoria „zvonuri”. Săptămâna viitoare, Samsung va ține prezentarea oficială a seriei Galaxy S25 în cadrul unui eveniment Unpacked, unde vom afla dacă într-adevăr S-Pen-ul nou va oferi mai puține funcții decât cel din prezent.