Cine copiază pe cine? iPhone SE4 seamănă cu un Samsung în cel mai nou „leak”

Scris de | 27 ianuarie, 2025
Cine copiază pe cine? iPhone SE4 seamănă cu un Samsung în cel mai nou „leak”

Deși zvonurile nu se pot decide dacă noul iPhone „ieftin” se va numi iPhone SE4 sau iPhone 16E, un lucru este clar: Apple urmează să introducă acest telefon în următoarele câteva luni. Majoritatea detaliilor despre acesta sunt cunoscute, deși leakerii încă se ceartă anumite detalii mici. Avem acum însă cele mai bune imagini cu telefonul, întrucât cineva a publicat o filmare cu ceea ce pare a fi o machetă, care confirmă design-ul final și capabilitățile care au ajuns pe acesta.

iPhone SE4 nu are o insulă pentru camere, dar vine cu Action Button și USB-C

Un clip de doar 10 secunde a fost publicat pe platforma X de Majin Bu, un leaker cunoscut pe internet pentru informațiile despre produse Apple pe care le oferă înainte ca acestea să fie anunțate oficial. Acesta are o reputație destul de bună, deci nu există prea multe dubii despre autenticitatea acestui clip. Desigur, Apple testează multiple design-uri în pre-producție, deci există șansa ca ceea ce vedem să fie un prototip „real”, însă asta nu înseamnă că este fix modelul care va ajunge în magazine.

Macheta prezentată de Majin Bu ne arată un telefon similar în dimensiuni și formă cu un iPhone „standard”. Asta înseamnă că va avea un ecran de 6,1”, design complet plat pe față și spate, și margini drepte. Spatele telefonului seamănă însă mai mult cu ceea ce vedem pe telefoanele Samsung, întrucât are o singură lentilă care iese ușor în relief, fără o insulă așa cum vedem la alte modele de la Apple.

Acest „leak” confirmă însă că Apple a ales un ecran cu „notch”, așa cum am văzut ultima dată pe modelele iPhone 14 „standard”, deci o tehnologie mai veche decât noile ecrane cu Dynamic Island. Pe laterala din stânga vedem însă un detaliu care a apărut abia de la iPhone 16 pe modelele non-Pro: Action Button, butonul programabil de deasupra butoanelor de volum (leak-urile anterioare spuneau că nu va include acest buton). Ce nu face trecerea pe iPhone SE4 este noul Camera Control, butonul folosit pentru declanșarea camerei și activarea funcțiilor Visual Intelligence.

Hardware-ul care va fi integrat în acest telefon ar fi însă de nivelul iPhone 16: procesor Apple A18 „non-Pro” și 8 GB memorie RAM, cu o singură cameră de 48 megapixeli. Acest telefon ar putea fi folosit pentru a testat primele modem-uri 5G proprietare Apple. Dacă acestea se dovedesc a fi eficiente, probabil că și următoarele modele de iPhone vor adopta aceste componente, scăzând astfel costurile de producție. Desigur, aceste costuri reduse se vor transforma în profit pentru Apple, nu în iPhone-uri mai ieftine pentru clienți.

SE4 va fi primul din seria iPhone SE cu un port USB-C. Modelul iPhone SE din generația a treia a ieșit de la vânzare în Uniunea Europeană la sfârșitul anului trecut din cauza acestui port, întrucât a expirat perioada de grație pentru intrarea în vigoare a legii care reglementează port-urile de încărcare de pe smartphone-uri. Astfel, iPhone SE4 nu poate fi prea departe, întrucât Apple trebuie să umple golul lăsat de lipsa unui model SE în ofertă, dar și de lipsa modelelor iPhone 14, care au fost și ele scoase de la vânzare din aceleași motive.

Etichete: , , , , , ,