În timp ce unele companii se uită către viitorul căștilor wireless, altele par că se întorc la vremurile mai simple, când nu trebuia să ții minte să îți încarci căștile pentru a le putea folosi. ASUS a arătat primele imagini în care apare ZenFone 12 Ultra, următorul său flagship, și se pare că acesta va fi unul dintre puținele telefoane cu hardware high-end din piață care vor beneficia de pe urma unui jack de căști de 3,5mm.
Jack-ul de 3,5mm se întoarce pe telefoanele ASUS odată cu Zenfone 12 Ultra
Au trecut aproape 9 ani de când Apple și-a demonstrat „curajul” și a scos jack-ul de căști de 3,5mm de pe generația iPhone 7, continuând în această direcție fără să se uite înapoi. Între timp, nici tabletele iPad nu mai au jack-uri de căști și nici majoritatea telefoanelor high-end și în multe cazuri mid-range, din zona Android. Se pare însă că există în continuare speranță pentru vechiul jack audio analog.
Chiar și ASUS a scos jack-ul de pe telefoanele sale cele mai recente, inclusiv de pe ROG Phone, dar Zenfone 12 Ultra pare că se pregătește să aducă această componentă înapoi. Telefonul urmează să fie dezvăluit oficial săptămâna viitoare, pe 6 februarie, iar una dintre primele imagini cu acesta îl arată cu o pereche de căști conectată pe jack de 3,5mm .
La nivel hardware, telefonul este așteptat să folosească aceeași platformă pe care am întâlnit-o pe ROG Phone 9 Pro, adică un chipset Snapdragon 8 Elite, și un sistem de camere mai degrabă de mid-range decât de flagship. Zenfone 11 Ultra de anul trecut a demonstrat că poți oferi performanță de top și pe un telefon care nu este realizat special pentru gaming, însă sperăm că problemele de supraîncălzire de pe acel model au fost rezolvate anul acesta.
De altfel, ROG Phone 9 Pro a demonstrat că Snapdragon 8 Elite poate fi ținut în frâu chiar și fără un cooler activ, dacă ai răcire corespunzătoare la interior. Cu puțin noroc, măcar o parte din acel sistem de răcire va fi moștenit și de Zenfone 12 Ultra.