Rog Strix Scar 18

Gluma de 1 aprilie de la OnePlus este în acest an un teaser pentru un produs real, OnePlus 13T

Scris de | 1 aprilie, 2025
Gluma de 1 aprilie de la OnePlus este în acest an un teaser pentru un produs real, OnePlus 13T

OnePlus a publicat astăzi un videoclip cu un nou produs, OnePlus Hammer, un device care poate transforma obiecte prin rearanjare cuantică și poate crea astfel produse noi. Evident, e o glumă de 1 aprilie, nimic nou sau senzațional aici, o mulțime de companii din tech fac astfel de glume în fiecare an.

Gazda evenimentului fals din videoclip se transformă într-un „device mic și puternic” numit OnePlus 13T, iar aici gluma devine reală, pentru că avem practic confirmarea unui nou telefon, precum și anunțul că, cel mai probabil, acesta se va lansa chiar în luna aprilie. OnePlus a spus anterior că nu vor mai exista produse din gama T, deoarece acestea „diluau portofoliul flagship” al companiei, și din acest motiv nu am mai văzut unul din august 2022. Se pare însă că asta se va schimba, și deși gama R își va păstra statutul de telefon premium dar nu chiar de top, OnePlus 13T va fi ceva mai mic.

În ceea ce privește așteptările pentru acest telefon, ar trebui să fie un competitor direct pentru Galaxy S25 Edge al celor de la Samsung și iPhone 17 Air-ul lui Apple, precum și al altor telefoane subțiri și cu dimensiuni ceva mai mici. Unul din zvonuri sugerează o baterie mare, de 6200mAh, care se poate încărca cu 80W pe fir, un Snapdragon 8 Elite la interior și un ecran de 6,3 inchi în diagonală.

Etichete: , , , , , ,

Sursa: OnePlus posts an April 1 joke video with an actual 13T teaser