Rog Strix Scar 18

Franța vrea să atace tarifele impuse de SUA cu o taxare mai aspră a giganților americani din tech

Scris de | 7 aprilie, 2025
Franța vrea să atace tarifele impuse de SUA cu o taxare mai aspră a giganților americani din tech

Ministrul Economiei și Finanțelor din Franța, Eric Lombard, a sugerat drept metodă de a răspunde tarifelor vamale recent implementate de președintele american Donald Trump o reglementare mai strică a utilizării datelor din partea giganților tech din SUA. „Am putea să întărim anumite cerințe administrative sau să reglementăm felul în care folosesc datele” a declarat Lombard într-un interviu cu Le Journal Du Dimanche. Acesta a adăugat și că altă opțiune ar fi „taxarea anumitor activități”, fără însă să detalieze care ar fi acelea.

Un purtător de cuvânt al guvernului francez a declarat deja săptămâna trecută că o posibilă contramăsură a Uniunii Europene la tarifele lui Trump ar putea include „servicii digitale care nu sunt încă taxate”. Sugestia aceasta a fost refuzată rapid de Irlanda, țara în care majoritatea firmelor din Big Tech-ul american și-au găsit refugiul european.

Zona tech rămâne însă una dintre principalele vizate de posibilul răspuns al UE. Uniunea Europeană are un surplus de 157 de miliarde de euro în comerțul cu bunuri, ceea ce înseamnă că exportă mai mult decât importă, însă și un deficit de 109 miliarde de euro în servicii, inclusiv în servicii digitale. Giganții Big Tech americani, precum Apple, Microsoft, Amazon, Google sau Meta domină părți majore din piețele europene.

Lombard a declarat și că războiul comercial cu administrația Trump ar putea opri Franța din reducerea deficitului de buget. Premierul francez François Bayrou a subliniat, la rându-i, că și piața muncii ar putea fi afectată: „Riscul de pierderi de locuri de muncă este unul major, la fel ca cel al scăderi economice și al opririi investițiilor. Consecințele vor fi semnificative” a avertizat acesta, într-un interviu cu Le Parisien.

Etichete: , , , , , , , , ,

Sursa: France suggests targeting Big Tech’s data use in response to US tariffs