Oppo Find X8s și varianta Plus au fost lansate oficial

Scris de | 11 aprilie, 2025
Oppo Find X8s și varianta Plus au fost lansate oficial

Oppo Find X8s și Oppo Find X8s+ au fost lansate oficial alături de varianta Ultra. Telefoanele aduc specificații puternice, opțiuni foto avansate, dar au un preț mai accesibil decât modelul flagship.

Detalii tehnice Oppo Find X8s și Oppo Find X8s+

Oppo tocmai a dezvăluit trei noi dispozitive Find X8. În timp ce X8 Ultra iese în evidență imediat, compania a prezentat și Find X8s și Find X8s+, care sunt modelele mai accesibile. Ambele însă includ specificații de tip flagship.

Find X8s este oferta mai compactă, având un ecran AMOLED de 6,3 inci (FHD+ 120Hz). În ciuda dimensiunilor mai mici, are o baterie siliciu-carbon de 5.700 mAh, cu suport pentru încărcare cu fir de 80 W, fără fir de 50 W și încărcare wireless reverse de 10 W.

Modelul Find X8s+ oferă un ecran AMOLED cu diagonala de 6,59 inci (FHD+ 120Hz). Are de asemenea și o celulă mai mare de 6.000 mAh, cu aceleași viteze de încărcare ca și Find X8s.

Ambele telefoane se lansează cu noul procesor de top Dimensity 9400+. Acesta are un nucleu principal de înaltă performanță Cortex-X925 la 3.73 GHz (vs 3.63 GHz), apoi trei nuclee de performanță Cortex-X4 la 3.3 GHz și alte patru nuclee Cortex-A720 pentru eficiență, cu frecvență de 2.4 GHz (vs 2.0 GHz). Are și funcții AI actualizate. Ambele telefoane sunt configurabile cu până la 16 GB RAM și 1 TB spațiu de stocare.

În ceea ce privește camerele, obțineți o configurare triplă pe ambele telefoane. Un senzor principal de 50MP cu OIS (24mm), un ultrawide de 50MP (15mm) cu un câmp vizual de 120°. Find X8s primește un teleobiectiv de 50MP echivalent cu 85 mm, cu deschidere f/2.6 și OIS cu două axe.Modelul Find X8s+ optează pentru un obiectiv cu zoom echivalent de 73 mm cu deschidere f/2.8 și stabilizare cu două axe.

Ambele telefoane rulează ColorOS 15.0 bazat pe Android 15 din cutie. Au primit rating IP68/IP69 împotriva apei și prafului. Noile telefoane acceptă, de asemenea, ecosistemul magnetic Mag al Oppo, care include acumulatori și care se atașează printr-o carcasă magnetică proprie pentru telefon. Oppo Find X8s este disponibil în culorile Hoshino Black, Moonlight White, Island Blue și Cherry Blossom Pink. Oppo Find X8s+ vine în culorile Hoshino Black, Moonlight White și Hyacinth Purple.

Ambele telefoane au preț de pornire în China de la 500 de euro pentru versiunea de 12/256 GB și ajung la 700 de euro pentru versiunea de 16 GB RAM și 1TB de stocare.

Etichete: , ,

Sursa: GSMArena