Apple pierde iarăși în instanță. App Store-ul va permite cumpărături externe fără comisioane

Scris de | 2 mai, 2025
Apple pierde iarăși în instanță. App Store-ul va permite cumpărături externe fără comisioane

Apple tocmai a suferit cea mai mare înfrângere în justiție în SUA. După mai bine de patru ani de când Apple a pornit un conflict legal cu Epic Games, tribunalele din SUA au decis ca gigantul american să renunțe la o parte din controlul pe care îl are asupra App Store. De acum, companiile care lansează aplicații vor trebui să poată să vândă conținut din aplicație în afara magazinului Apple, iar compania nu va putea percepe taxe extra pe vânzările care au loc în acest fel. Spotify și Epic Games, două companii care au tot avut probleme cu Apple în ultimii ani fix din cauza acestor limitări și taxe abuzive, au anunțat deja că vor lansa aplicații care vor beneficia de pe urma acestei decizii.

Epic Games câștigă după aproape 5 ani

Victoria împotriva Apple de acum elimină necesitatea de a plăti un comision de 26% pentru vânzările în afara App Store, care fuseseră introduse în urmă cu puțină vreme, după ce Apple a fost obligată tot de un judecător să permită astfel de tranzacții. Acum, Apple pierde acel comision, iar aplicații precum Spotify, Netflix, Prime Video sau jocuri precum Fortnite vor putea să vândă abonamente sau conținut în aplicație fără să crească prețurile pe iOS.

În urma acestei decizii, judecătoarea Gonzalez Rogers spune, din nou, că App Store-ul Apple de pe iOS nu este un monopol, dar că toate companiile care publică aplicații pe App Store au voie să vândă conținut în afara lui, fără un comision de 30%. De asemenea, Apple nu are voie să introducă mesaje care să panicheze utilizatorii atunci când părăsesc magazinul Apple pentru a cumpăra direct de la producător și nici să perceapă comisioane pe tranzacțiile externe, și nici nu are voie să introducă noi reguli pentru App Store care să blocheze implementarea de butoane care să ducă utilizatorii pe site-ul producătorului.

Desigur, reprezentanții Apple nu sunt foarte fericiți cu acest deznodământ. Deja se pregătește un apel la această decizie. Între timp, această hotărâre judecătorească va intra în vigoare.

Fortnite se întoarce pe App Store în SUA, iar Spotify va vinde abonamente direct în aplicație

În urma acestei hotărâri, Epic Games a anunțat că Fortnite, jocul de la care a pornit acest „scandal” în tribunale, se va întoarce pe App Store-ul iOS din SUA. Fortnite a fost eliminat de către Apple în 2020 tocmai pentru că a implementat un magazin alternativ, care nu era taxat prin intermediul comisioanelor din App Store. Tim Sweeney, CEO-ul Epic, chiar are o ofertă pentru Apple, în acest sens. Nu doar că va întoarce jocul pe iOS în SUA, dar va face asta în toată lumea, dacă Apple va aplica aceste reguli în toate regiunile unde App Store este disponibil. În schimb, Epic se angajează să renunțe la procesele pe care le-a intentat împotriva Apple pe acest subiect. Având o victorie în SUA, Epic se așteaptă să câștige apelul și probabil și restul de procese.

„Vom readuce Fortnite în App Store-ul iOS din SUA săptămâna viitoare. Epic propune un acord de pace: dacă Apple extinde la nivel global cadrul stabilit de instanță — unul fără fricțiuni și fără „taxa Apple” — vom readuce Fortnite în App Store-ul din întreaga lume și vom renunța la toate litigiile actuale și viitoare pe această temă.”

Spotify este altă companie care deja anunță că va implementa modificări în aplicație pentru a permite utilizatorilor să se aboneze direct de pe telefon fără să adauge peste și comisioanele impuse de Apple:

„Ieri, un judecător federal din SUA a ordonat Apple să își relaxeze controlul strict asupra regulilor din App Store. Această decizie importantă va aduce beneficii semnificative consumatorilor americani. Tocmai am trimis către Apple o actualizare a aplicației Spotify care include anumite funcții pentru utilizatorii noștri din SUA, precum informații despre prețuri și linkuri — rămâneți aproape!”

Etichete: , , ,

Sursa: Engadget