Rog Strix Scar 18

MSI anunță Claw A8, prima consolă portabilă cu Ryzen Z2 Extreme

Scris de | 20 mai, 2025
MSI anunță Claw A8, prima consolă portabilă cu Ryzen Z2 Extreme

MSI a anunțat o nouă consolă portabilă din gama Claw, numită Claw A8 (BZ2EM), prima din portofoliul său care vine echipată cu un chipset AMD. Aceasta va oferi celor care cereau o alternativă această opțiune, dar parteneriatul cu Intel pare să continue, întrucât a fost anunțată o nouă variantă pentru Claw 8 AI Plus, care este considerat în continuare „flagship-ul”. Iată ce oferă noul Claw A8.

MSI Claw A8 ar putea fi cel mai performant model din piață, bazat pe Ryzen Z2 Extreme de la AMD

Numele „A8” sugerează încă din titlu că este vorba despre un model cu AMD. Spre diferență de Lenovo, care a ales să lanseze Legion Go, echipat cu un chipset Ryzen Z2 Go de la AMD, un model de bază, comparabil în performanță cu chipset-ul de pe Steam Deck, consolă lansată original în 2022, MSI țintește direct către high-end, cu noul Ryzen Z2 Extreme.

Acest chipset este bazat pe procesoarele Strix Point Ryzen 9 AI HX 370, într-o configurație realizată special pentru gaming. Astfel, avem de a face cu un design cu 8 nuclee și 16 fire de execuție, frecvență în boost de 5 GHz, 24 GB memorie Cache, și un GPU RDNA 3.5 Radeon 890M cu 16 nuclee. Ryzen Z2 Extreme are un TDP între 15 și 35W. Bateria de 80W oferă siguranță că acest consum nu va fi prea mare pentru a asigura măcar câteva ore de joc, chiar și pe setările cele mai înalte.

Configurația MSI Claw A8 este completată de 24 GB memorie LPDDR5x-8000, o cantitate mai mică decât vedem pe modelul cu Intel, SSD de 1 TB pe M.2 2280 (de dimensiune completă), care poate fi upgradat, card reader microSD, cât și un display de 8” Full HD la 120 Hz cu VRR. Nu este clar dacă ecranul este OLED sau nu, dar dacă nu este specificat, probabil că vorbim despre un LCD IPS. Avem două port-uri USB 4 Type-C, un jack de căști de 3.5, două difuzoare stereo, senzor de mișcare și senzor de amprentă, alături de Wi-Fi 6E și Bluetooth 5.3. Consola va fi disponibilă în două culori: alb și verde.

Odată cu Claw A8, MSI anunță și Claw 8 AI Plus „Polar Tempest”, o ediție specială a flagship-ului său handheld. Acesta vine cu același Core Ultra 7 258V în varianta de top (sunt disponibile și variante cu Ultra 5), 2 TB stocare pe SSD și o nouă culoare de alb strălucitror la exterior. Cele două console nu au primit dată de lansare sau preț, dar cu siguranță se vor încadra în aceeași zonă de preț ale modelelor deja lansate.

Etichete: , , , , , , ,