Oppo Find X8 Ultra review: super cameră și un mare dezavantaj

Oppo Find X8 Ultra review: super cameră și un mare dezavantaj

Scris de | 3 iulie, 2025

Au trecut doar câteva săptămâni de când am testat Vivo X200 Ultra, care mi s-a părut, la acel moment cel mai bun camera phone din piață. Ei bine, deja avem un pretendent nou la acest titlu: se numește Oppo Find X8 Ultra și este o versiune îmbunătățită a variantei Pro pe care am testat-o la finalul anului trecut. Pentru mine acela a cam a fost telefonul anului în 2025, așa că am așteptări destul de mari de la Ultra. Hai să vedem cât de multe îmbunătățiri primește Find X8 Ultra față de Pro dar și care este și cel mai mare dezavantaj al său.

Find X8 Ultra… te cunosc de undeva?

Nu a fost tocmai o coincidență faptul că am menționat Vivo X200 Ultra în introducere. Aceste două dispozitive au foarte multe în comun, chiar mai multe decât te-ai aștepta la prima vedere. Având în vedere faptul că ambele brand-uri aparțin de BBK Electronics, cu siguranță există și ceva tehnologie comună, însă nu vor recunoaște niciodată asta. Surprinzător este însă faptul că nu prea se feresc să folosească design-uri foarte similare. Ambele au un camerele plasate pe un biscuit Oreo mare pe spate , ambele au blitz-ul în colț, margini drepte și… buton de cameră pe lateral. Avem sticlă Corning pe ambele părți, ramă de aluminiu rezistență la apă și praf IP68 și IP69, caracteristici standard pentru flagship-uri în 2025.

Oppo Find X8 Ultra și Vivo X200 Ultra sunt două telefoane foarte similare

Dar cam toate acestea se găseau și pe Oppo Find X8 Pro. Noul model Ultra plusează însă cu un sistem de camere mai mult ieșit în relief și înlocuiește clasicul slider pentru profiluri audio cu un nou buton programabil. Din păcate, la fel ca în cazul butonului de cameră se vede clar inspirația de la Apple și la acest capitol, atât prin poziționare, cât și prin meniul de configurare care pare aproape copiat 1:1 de la producătorul american. Nu zic că prezența butonului e ceva rău, ba chiar îmi place să configurez acest buton pentru pornirea lanternei, doar că se putea alege alt design, care să nu alimenteze acest tip de comparații.

Și este păcat că apar astfel de funcții „clonate” pentru că, așa cum vom vedea mai târziu, comparațiile între Find X8 Ultra și un iPhone 16 Pro Max nici nu cred că mai au vreun sens atunci când vom ajunge la performanța foto. Să nu mai zic de accesoriile din pachet, unde Oppo Find X8 Ultra include din start nu doar cablu de încărcare, ci și cu un încărcător de priză de 100W, cât și o husă de silicon.

Ecranul? Excelent, așa cum era de așteptat. Este complet plat, folosește un panel AMOLED LTPO la 120 Hz, are luminozitate maximă de 2.500 nits, este compatibil cu toate standardele HDR, inclusiv Dolby Vision și are o diagonală foarte mare decât pe Pro-ul din toamnă, la 6,82”. Arată și se simte excelent, iar cei care au probleme cu flicker-ul se vor bucura să afle că este un ecran care ține cont de asta. Nu este cel mai bine dotat la acest capitol, dar posibilitatea de a seta luminozitatea în 2160 de trepte ar trebui să ofere o experiență mai odihnitoare de utilizare.

Snapdragon 8 Elite, responsabil din nou pentru performanță de top

Avem și performanță de top, așa cum era de așteptat. Și la acest capitol Oppo Find X8 Ultra stă foarte aproape de vărul său de la Vivo, cu rezultate aproape identice în majoritatea testelor. Asta pentru că față de Find X8 Pro, modelul nou vine cu un chipset Snapdragon 8 Elite, renunțând la Dimensity 9400 de la MediaTek. Avem scoruri înalte în toate testele, dar și o limitare a performanței pe la jumătate atunci când rulăm testele de stres. Este însă o îmbunătățire față de Pro, care scădea pe la 30-35%. Totuși Find X8 Pro este un camera phone, așa că este de înțeles de ce nu are o răcire foarte avansată. Trebuie să recunosc însă că după testele de stres, carcasa era cam fierbinte la atingere. Aveți grijă.

Spre diferență de alte telefoane recente care ignoră partea de gaming, Oppo nu a făcut asta cu X8 Ultra. Ba chiar aș spune că pe acest dispozitiv am găsit opțiuni mai multe și mai avansate și decât anumite telefoane de gaming. De exemplu, poți debloca framerate-ul în anumite jocuri, precum Genshin Impact, pentru a depăși limitarea de 60 FPS de bază.

Poți, de asemenea să activezi un mod HDR de afișare, care îmbunătățește semnificativ calitatea imaginii. Sau poți crește rezoluția, aplica Antialiasing și îmbunătăți calitatea texturilor. Sunt genul de capabilități pe care le găsești prin driverele de PC de la NVIDIA și AMD. Și jocurile rulează excelent. Genshin, pe care l-am menționat anterior este impresionant, dar și în Call of Duty sau Asphalt m-am bucurat de framerate-uri înalte și calitate înaltă a imaginii. Doar nu vă jucați prea mult, pentru că telefonul cu siguranță se va încinge.

Pentru că este un telefon mare, are și mult spațiu la interior, iar adopția bateriilor cu silicon carbon asigură o capacitate de 6.100 mAh într-o carcasă obișnuită. Astfel, autonomia lui Find X8 Ultra este foarte bună, deși nu m-aș încrede prea mult în ea. Asta pentru că multe dintre serviciile folosite pe acest telefon sunt de China, deci nu rulează în spate aceleași lucruri ca pe un telefon de Europa. Mai mult, anumite servicii sunt indisponibile în afara chinei, deci probabil că nu fac mare lucru în fundal. Două zile de utilizare sunt posibile pe acest model în aceste condiții, iar încărcarea este foarte rapidă, dacă folosești încărcătorul original.

Find X8 Ultra se găsește doar în China, cu software chinezesc pe el

Dar a venit momentul să vorbim despre marele dezavantaj. Călcâiul lui Ahile pentru acest dispozitiv: disponibilitatea. Din nou, Oppo păstrează telefonul exclusiv pentru China, deci nu există o versiune cu software global. Poți elimina majoritatea aplicațiilor chinezești, dacă asta vrei, și poți instala majoritatea aplicațiilor și serviciilor Google fără eforturi prea mari. Există chiar în setări o opțiune pentru asta.

Problema este că niciodată nu va fi un telefon 100% funcțional așa cum l-ai avea pe un software „global”. Asistentul virtual nu va fi niciodată 100% înlocuit cu Gemini, actualizările vor veni tot timpul cu servicii și aplicații chinezești, nu am găsit o metodă rapidă de a pune Google discover pe pagina din stânga, și nici Google Wallet cu scurtătură pe butonul power. Altfel, ColorOS este în continuare una dintre cele mai bune interfețe de Android și funcționează exact așa cum te-ai aștepta. Este un software destul de curat și rapid.

Camera de pe Find X8 Ultra, (probabil) cea mai bună în acest moment

Dar toate aceste probleme dispar imediat ce intră în discuție camera. Așa cum am văzut și în cazul lui Vivo X200 Ultra, Oppo are o cameră de top, chiar mai bine dotată la nivel hardware, și beneficiază și de pe urma parteneriatului cu Hasselblad pentru o procesare cât mai bună a culorilor. Deși la o primă vedere ar părea că avem de a face cu un sistem similar de patru camere de 50 de megapixeli precum pe modelul Pro, Ultra vine cu trei camere upgradate, doar ultrawide-ul fiind același. Cel mai mare upgrade vine la camera principală, care folosește acum un senzor de 1”, în timp ce ambele zoom-uri au și ele senzori ceva mai mari. Rezultatele sunt… wow, dar nu tot timpul.

Voi încerca o altă abordare decât am de obicei pentru Find X8 Ultra, pentru că am foarte multe cadre bune de arătat, dar nu vreau nici să mă lungesc mult. Astfel, nu voi vorbi foarte mult despre fiecare cameră în parte. De exemplu, pot să zic despre ultrawide că se vede că nu a primit upgrade-uri, dar este destul de bun pe timp de zi, însă nu foarte bun noaptea, unde se vede că nu are stabilizare și apare peste tot zgomot de imagine.

Fotografie pe timp de zi (0.5x, 1x, 2x, 3x, 6x)

Dar camera principală este una dintre cele mai bune pe care le-am văzut, cu detalii excelente și o profunzime de câmp naturală, încât nu prea ai nevoie de modul portret dedicat. Tot vorbim despre decupaj performant la nivel de fir de păr cu AI, când o cameră bună face întotdeauna decupaj perfect, pentru că nu are nevoie de artificii software. Cadrele sunt excelente tot timpul, cu mențiunea că ziua am observat o tentă de supraexpunere. Se pare că producătorii chinezi în 2025 preferă să ardă puțin highlight-urile.

Fotografie pe timp de noapte (0.5x, 1x, 2x, 3x, 6x)

Dar cel mai important aspect și cel mai mare upgrade, de departe, este la nivelul camerelor cu zoom. Avem zoom 3 și 6x optic, fără artificii, fără crop sau zoom digital și toate imaginile realizate cu aceste camere arată excelent. Există posibilitatea de a extinde la 13 și 30x cu rezultate decente, dar nu aș recomanda în toate situațiile asta. Impresionant este că se păstrează un nivel foarte bun al detaliilor pe cele 5 niveluri de zoom standard, inclusiv pe 2x-ul de pe camera principală, care este unul dintre cele mai bune de acest gen de până acum. Și noaptea avem parte de imagini excelente, dar cele mai bune cadre pe care le-am realizat au fost însă în modurile macro și portret, cu camerele cu zoom.

O parte din magia acestor imagini pare să fie în optica și senzorii camerelor, o altă parte pare să fie în felul în care aceste imagini sunt procesate. Pur și simplu, majoritatea cadrelor pe care le-am realizat par să fie făcute cu un aparat foto mult mia performant, nu cu un telefon pe care îl am cu mine în buzunar tot timpul. Culorile, nivelul de detalii, profunzimea de câmp sunt excelente, dar cel mai impresionant este nivelul de efort necesar pentru astfel de imagini: zero. Îndrepți camera către subiect și declanșezi. Este atât de simplu.

Fotografie macro, zoom, portret, selfie

Iar performanța înaltă se transferă și pe partea video (mostre în varianta video). Nu aș zice că Find X8 Ultra este cel mai performant smartphone de până acum la acest capitol, dar are niște avantaje care îl pun destul de sus. Nu prea îmi place filmarea „standard”, cu camera principală, probabil pentru că focalizează automat aproape, iar profunzimea de câmp a senzorului de 1” face elementele din depărtare mai puțin clare. Dar apreciez faptul că există filmare în format LOG pentru colorizare, că există filmare în 4K la 120 de cadre pe secundă pentru slow motion.

Din păcate, cele două nu sunt disponibile în același timp, așa cum vedem pe iPhone, dar camerele de pe Oppo sunt ceva mai performante și pot produce cadre care nu sunt posibile pe dispozitivele Apple. Apple mai are și avantajul formatului ProRes, dar la acest capitol niciun producător de pe Android nu pare să facă mari eforturi. Totuși, am obținut unele dintre cele mai bune cadre pe care le-am filmat până acum cu un telefon pe acest dispozitiv, așa că nu pot să mă plâng prea mult.

Și camera frontală este foarte bună pentru conținut de tip vlog pe rețele de socializare. Singurul dezavantaj real la capitolul video ar fi stabilizarea pe timp de noapte. Senzorul de 1” este mai greu de stabilizat și introduce vibrații la mișcare. Dacă stai pe loc, totul este OK. Pe timp de zi însă, stabilizarea este excelentă, întrucât ai și stabilizare optică, dar și electronică în același timp, în 4K la 30 sau 60 de cadre pe secundă. Aici alți producători reduc rezoluția la 3K sau QHD.

Bănuiesc că v-ați fi așteptat să zic ceva și de butonul de cameră. Nu pot spune decât că… există. Este poziționat la fel de sus precum pe iPhone, deci mie nu mi se pare foarte util. L-am folosit doar pentru a deschide rapid camera cu două apăsări. Zona tactilă nu răspunde prea bine la comenzi, iar apăsarea duce la mișcarea telefonului. Nu recomand. Sfat pentru toți producătorii de telefoane: copiați de la Sony la acest capitol, nu de la Apple.

Concluzia connect

Și așa ajungem spre final, iar concluzia va fi din nou similară cu cea de la Vivo. Find X8 Ultra este un telefon excelent din cam toate punctele de vedere, mai puțin software, unde este limitat de faptul că există doar în versiune de China. Merită să îl cumperi așa? Depinde doar de tine și de efortul pe care ești dispus să îl faci. Ca upgrade de la Find X8 Pro, nu cred că este destul de mare diferența, deși avem camere clar mai bune, un procesor mai puternic, ecran mai mare și baterie mai bună. Totuși, toate acestea sunt îmbunătățiri incrementale, nu generaționale. Este Find X8 Ultra cel mai bun camera phone al momentului? Aș zice cu siguranță că da... din anumite puncte de vedere, dar numai o comparație față în față ar putea să confirme asta cu siguranță. Rămâneți aproape.

Plusuri

  • Cameră impresionantă, atât pe foto, cât și pe video
  • Construcție de top, cu rezistență la apă și praf IP69
  • Include butoane extra pentru cameră și scurtături, care pot fi utile
  • Vine cu încărcător și husă în pachet
  • Performanță de top în toate testele și toate cazurile de utilizare

Minusuri

  • Software-ul de China nu poate fi ușor configurat pentru a funcționa cu servicii europene nativ
  • Butonul de cameră nu este foarte bine poziționat și are puține funcții
  • Se încinge tare în utilizare intensă

Etichete: , , , , ,