Steam Deck a împlinit deja trei ani și nu pare că dă semne foarte mari de oboseală. Valve a spus că nu se grăbește să aducă o generație 2 pe piață înainte de un salt tehnologic major, care să aducă un aport mare de performanță, așa că nu ne-am fi așteptat să auzim prea multe noutăți pe acest subiect din partea companiei. Se pare însă că un portabil Steam Deck 2 este însă în plan și deja în dezvoltare, alături de o „consolă” Steam pe care să o conectezi la televizor, cât și ceva legături directe între Valve și Sony, producătorul consolelor PlayStation.
Procesorul Steam Deck 2 ar putea fi similar cu cel din PS6 și următoarele Xbox-uri
Creatori de conținut precum Jimmy Champagne și Moore’s Law is Dead (via Notebookcheck), au furnizat informații obținute din surse neoficiale care menționează dezvoltarea unui Steam Deck 2 bazat pe arhitectura CPU Zen6 de la AMD. Este vorba despre un APU cu numele de cod „Magnus”, care ar putea sta la baza hardware-ului acestui portabil, dar și la baza consolelor din generația următoare de la Microsoft și Sony.
Așa cum Steam Deck folosește Zen 2 și RDNA2, la fel ca Xbox Series S/X și PlayStation 5, așteptările sunt ca Steam Deck 2 să treacă pe Zen6 odată cu noile modele Xbox și PlayStation 6. Valve are acum însă experiența lansării Steam Deck, care a fost mai mult un experiment, așa că noua generație va primi ceva mai multă atenție, cu o lansare similară cu cea a unei console de jocuri, suport extins din partea sa și a dezvoltatorilor, cât și o viziune pe termen lung.
Întrucât Sony nu pare să se alăture din nou „horei” portabilelor, Valve pare să atragă producătorul consolelor PlayStation mai aproape de Steam Deck. Deja majoritatea titlurilor de la PlayStation care sunt lansate și pe Steam sunt compatibile cu Steam Deck în cadrul programului „Verified”, iar un Steam Deck 2 ar putea deveni „casa” oficială a acestor titluri în spațiul portabil, ca o alternativă la ROG Xbox Ally-ul de la Microsoft și Asus, spune Jimmy Champagne în podcastul său.
Desigur, multe dintre aceste informații sunt bazate pe detalii neconfirmate, care s-ar putea schimba pe parcurs. Dacă Steam Deck 2 se va lansa cu hardware AMD Zen6, lansarea este cel puțin la un an sau chiar doi distanță, cumva într-o perioadă similară cu cea programată pentru lansările PS6 și a noilor Xbox.