Xiaomi pregătește XRing O2 ca alternativă la Snapdragon 8 Elite 3

Scris de | 26 august, 2025
Xiaomi pregătește XRing O2 ca alternativă la Snapdragon 8 Elite 3

Xiaomi a lansat în acest an primul său chipset flagship proprietar, XRing O1, care a fost foarte bine primit în industrie. Astfel, e normal să apară deja zvonurile despre urmașul său, XRing O2, care ar putea să se lanseze mai târziu în 2026 față de perioada în care a făcut-o predecesorul lui. Momentan, XRing O1 este folosit doar în trei device-uri: Xiaomi Pad 7s Pro, Xiaomi Pad 7 Ultra și Xiaomi 15S Pro.

Conform leaker-ului Fixed Focus Digital, XRing O2 este așteptat să se lanseze în 2026, mai exact în luna septembrie a acelui an. Ținând cont de lansările obișnuite ale procesoarelor flagship de la Apple, MediaTek și Qualcomm, pare destul de probabil ca XRing O2 să debuteze la doar câteva săptămâni de Bionic A20, Dimensity 9600 și Snapdragon 8 Elite 3, principalele nume mari din această piață.

Informațiile despre eventualele capacități ale procesorului flagship de la Xiaomi nu prea există încă. Este așteptat totuși să fie construit pe un proces de 3nm, ceea ce s-ar putea să constituie un minus față de competiție, ținând cont că Apple, MediaTek și Qualcomm sunt așteptate să facă saltul la un proces de fabricare pe 2nm începând cu anul viitor. Ar trebui însă ca acesta să fie măcar la fel de competitiv ca XRing O1 și mai sperăm să îl și vedem pe mai multe device-uri decât acesta.

Etichete: , , , , , ,

Sursa: XRing O2 rumored to launch next to the Dimensity 9600 and Snapdragon 8 Elite 3