Apple se laudă cu rezistența, dar UE spune că iPhone 17 este mai fragil decât Galaxy S25

Scris de | 11 septembrie, 2025
Apple se laudă cu rezistența, dar UE spune că iPhone 17 este mai fragil decât Galaxy S25

Începând cu luna iunie a acestui an, telefoanele vândute în Uniunea Europeană trebuie să treacă printr-o testare standardizată care va oferi un scor în funcție de rezistența telefonului și autonomia bateriei, pentru a-i ajuta pe utilizatori să decizii de cumpărare mai informate. Aceste proceduri de testare sunt criticate de unele companii, iar cea mai importantă dintre ele este, fără îndoială, Apple.

Rezultatele pentru iPhone 17 Pro Max arată că acesta se află în spatele rivalilor săi, obținând un rating care îl încadrează în Clasa B pentru testele de cădere – poate rezista la 180 de căderi, comparativ cu clasa A (270 de căderi), primită de Galaxy S25 Ultra și Pixel 10 Pro XL.

În plus, iPhone-ul nou a fost încadrat în Clasa C la capitolul reparare, aceeași ca și flagship-ul celor de la Samsung, dar sub Pixel, încadrat în Clasa B.

Totuși, merită menționat faptul că această Clasă B este o îmbunătățire pentru Apple, ținând cont că iPhone 16 Pro Max a fost încadrat în Clasa C, rezistând doar la 90 de căderi.

iPhone 17 Pro Max a trecut însă cu brio testul de eficiență energetică, obținând un scor din Clasa A, cu un total de 53 de ore de rezistență. Galaxy S25 Ultra atinge 44:54 ore, fiind încadrat în clasa B, iar Pixel 10 Pro XL 48:39 ore, încadrat tot în clasa B. Însă, bateria device-ului Samsung poate rezista la 2000 de cicluri de încărcare, în timp ce cele de la iPhone și Pixel pot rezista la doar 1000 (conform UE).

Apple iPhone Air, cel mai subțire smarpthone Apple, are un singur rival direct – Galaxy S25 Edge. Deși are o baterie mai mică (3149mAh vs 3900mAh), iPhone Air reușește să reziste la fel de mult ca Edge-ul celor de la Samsung (40:00 de ore vs 40:05 ore), și a fost încadrat în clasa A la eficiență. La baterie, iPhone Air pierde bătălia, pentru că rezistă la 1000 de cicluri de încărcare, în timp ce Edge ajunge la dublul său.

În fine, în ceea ce privește testul de anduranță fizică, Air intră în aceeași clasă ca și Pro Max (Clasa B – 180 de căderi), și primește un scor din Clasa C pentru ușurința de reparare. Edge are același scor la reparare, dar e mult mai bun la căderi, atingând Clasa A.

Apple este nemulțumită cu aceste teste, menționând că definițiile pentru testele de căderi sunt ambigue și greu de replicat. În plus, sunt făcute pe un număr redus de unități (5 la număr), Apple folosind un număr de 30 de unități pentru testele sale.

Etichete: , , , ,

Sursa: EU label reveals that latest iPhones still have issues with fall damage, repairability