Sezonul 4 din The Witcher vine în octombrie, dar fără actorul îndrăgit de fani

Scris de | 15 septembrie, 2025
Sezonul 4 din The Witcher vine în octombrie, dar fără actorul îndrăgit de fani

Serialul The Witcher se întoarce cu cel de-al patrulea sezon în luna octombrie, anunță Netflix. Singura problemă este că Henry Cavil, cel care a jucat rolul personajului principal, Geralt of Rivia, nu se întoarce pentru următoarele sezoane care vor încheia povestea. În locul său urcă pe „scenă” Liam Hemsworth, fratele lui Chris Hemsworth (Thor din universul Marvel), care preia săbiile și peruca albă pentru a continua aventurile din deja celebrul Continent.

Vestea că actorul original nu se întoarce nu este tocmai nouă. Atunci când sezonul precedent, al treilea, a fost anunțat, Cavill a confirmat că nu se va mai întoarce în rolul lui Geralt pentru următoarele două sezoane. Acesta spunea la acel moment că a prelungit contractul cu Warner Bros. pentru a se întoarce în rolul Superman pentru următoarele câteva filme. Odată cu schimbările de la Warner Bros. Discovery și resetarea universului cinematic DC Comics, Cavill a pierdut acel rol în fața lui David Corenswet. Înainte să se poată răzgândi, Netflix a anunțat deja că Liam Hemsworth va prelua rolul lui Geralt.

Acum, la câțiva ani distanță, putem vedea și primele imagini cu Hemsworth în acest rol. Netflix a lansat un nou poster care anunță sezonul al patrulea, în care apar și personajele principale feminine, Yennefer (interpretată de Anya Chalotra) și Ciri (portretizată d eFreya Allan), cât și câteva imagini de pe platoul de filmare care anunță întoarcerea multor personaje cunoscute, dar și noi. Lawrence Fishburne debutează în aceste imagini, în rolul personajului Regis. Avem și primul clip extras dintr-o secvență de acțiune a serialului, dar nu avem parte încă de un trailer complet care să ne prezinte direcția în care povestea va merge în continuare.

Spre diferență de jocurile dezvoltate de CD Projekt RED, serialul The Witcher este mai apropiat de evenimentele din cărțile scrise original de autorul polonez Andrzej Sapkowski, deci probabil că cei care sunt la zi cu poveștile seriei nu vor fi obligatoriu surprinși.

Sezonul al patrulea din The Witcher debutează în doar câteva săptămâni, pe data de 30 octombrie.

Etichete: , , ,