Formula 1 a anunțat un parteneriat exclusiv cu Apple, care va deveni difuzorul oficial al competiției în Statele Unite începând din 2026. Acest parteneriat este momentan semnat pe o perioadă de cinci ani, dar ar putea fi extins ulterior. Colaborarea unește două dintre cele mai influente branduri globale, care au mai colaborat în trecut.
După succesul F1: The Movie, Apple semnează parteneriatul de streaming cu Formula 1
Parteneriatul vine după succesul filmului F1: The Movie, produs de Apple Studios și lansat în iunie 2025, care a generat peste 630 de milioane de dolari la nivel mondial, devenind cel mai profitabil film sportiv din istorie.
În urma acestui nou acord, Apple TV va transmite toate sesiunile oficiale de Formula 1: antrenamente, calificări, curse Sprint și Marele Premii, începând cu sezonul 2026.
O parte dintre curse și toate sesiunile de antrenamente vor fi disponibile gratuit în aplicația Apple TV, în timp ce abonamentul F1 TV Premium va fi integrat direct în ecosistemul Apple, oferind conținut exclusiv abonaților.
Formula 1 va fi, de asemenea, promovată prin Apple News, Apple Music, Apple Maps, Apple Sports și Apple Fitness+, extinzând acoperirea media a competiției dincolo de transmisiunile live.
„Aceasta este o colaborare extrem de interesantă atât pentru Formula 1, cât și pentru Apple, care ne va permite să continuăm să ne maximizăm potențialul de creștere în Statele Unite, prin conținutul potrivit și canale de distribuție inovatoare. Nu suntem străini unii de alții, având în vedere că am lucrat împreună în ultimii trei ani la realizarea filmului F1® The Movie, care s-a dovedit deja un succes uriaș în întreaga lume. Împărtășim aceeași viziune de a aduce acest sport extraordinar fanilor noștri din SUA și de a atrage noi fani prin transmisiuni live, conținut captivant și o abordare constantă pe tot parcursul anului, pentru a-i menține interesați. Vreau să le mulțumesc lui Tim Cook, Eddy Cue și întregii echipe Apple pentru viziunea, entuziasmul și abordarea lor pasionată în realizarea acestui parteneriat, și așteptăm cu nerăbdare următorii cinci ani împreună.”, a declarat Stefano Domenicali, președinte și CEO of Formula 1.
Acordul dintre Apple și Formula 1 marchează un moment de cotitură pentru difuzarea sporturilor în era digitală. Începând din 2026, Formula 1 devine prima competiție globală transmisă integral pe o platformă tech premium, consolidând strategia Apple de a deveni un jucător major în domeniul media sportiv. În afara SUA, utilizatorii vor putea urmări în mediul online transmisiile Formula 1 exclusiv prin intermediul aplicației F1 TV.
„Suntem încântați să ne extindem parteneriatul cu Formula 1 și să le oferim abonaților Apple TV din Statele Unite acces din primul rând la unul dintre cele mai palpitante și cu cea mai rapidă creștere sporturi de pe planetă. Anul 2026 marchează o nouă eră de transformare pentru Formula 1 — de la noi echipe la noi reglementări și mașini, alături de cei mai buni piloți din lume — și abia așteptăm să le oferim clienților noștri o acoperire premium, inovatoare și axată pe fani, într-un mod pe care doar Apple îl poate realiza.” Eddy Cue, Apple‘s Senior Vice President of Services.