Vreau să vă povestesc ceva ce n-aș fi crezut că o să spun prea curând: am trecut de la Galaxy S25 Ultra la Galaxy Z Fold7. Sincer, nu a fost o decizie planificată. Eram curios, voiam doar să-l testez puțin. După câteva săptămâni de utilizare zilnică, mi-am dat însă seama că telefonul ăsta mi-a schimbat complet modul de lucru, modul în care îmi organizez ziua și chiar felul în care privesc productivitatea. Eu sunt Iulian, tu urmărești Connect, și urmează să vă arăt exact cum mă ajută Fold7 în cazuri reale de utilizare, aplicate la modul meu de lucru.
Fold7 nu mai e un pliabil „de nișă”, așa cum zic mulți despre acest tip de telefoane. Este în sfârșit un telefon complet, care combină performanța unui flagship cu flexibilitatea unei mini tablete. Acest format permite un mod de lucru diferit în multitasking, dar și multimedia Dar hai să vorbim mai întâi despre trecerea de la un telefon obișnuit la un pliabil sau cum mi se pare Fold7 vs concurența.
De ce am trecut pe Fold 7?
Să fiu sincer, seria Galaxy S rămâne un etalon. Are o cameră foarte bună, e incredibil de rapid, iar autonomia se potrivește pentru multe cazuri de utilizare obișnuite. Iar dacă alegi modelul Ultra, așa cum am avut eu până nu de mult, ai parte de o experiență de top la toate capitolele. Unii ar spune că este chiar cel mai bun smartphone cu Android.
Totuși, de ceva vreme, odată cu anumite schimbări din rutina mea zilnică, am simțit nevoia de ceva diferit. Aveam nevoie în modul meu de lucru să văd fișiere mai complexe, să răspund la mailuri și să trimit acele documente mai rapid către colegi sau parteneri. Și, de ce nu, să mă uit la un film pe un ecran mai mare când sunt în avion, caz de utilizare pe care îl întâlnesc din ce în ce mai des.

Am cochetat la începutul anului trecut cu un One Plus Open, am renunțat la el cam după câteva luni după niște incidente, haideți să le zicem, tehnice. Am trecut atunci pe iPhone 16 Pro Max, iar sfârșitul anului 2024 m-a prins pe un Honor Magic V3. E un pattern aici în toate povestea mea cu pliabilele, iar ambele aveau un ecran exterior mare, care să-mi permită să scriu mai multe mesaje sau să fac mai multe lucruri pe ecranul mic, fără să simt un compromis de la trecerea unui telefon obișnuit. Ceea ce Galaxy Fold de la Samsung nu avea până în acest an. Și chiar trebuie să o spun pe șleau, Foldurile erau greu de folosit cu ecranul mic până la iterația Fold7, datorită ecranului îngust.
Și așa am ajuns la lansarea lui Fold7, pe care am ratat-o. Eram plecat din țară la momentul respectiv. Dar leak-urile, părerile celorlalți, review-ul lui Cătălin și părerile oamenilor care l-au văzut atunci spuneau la unison: E diferit si foarte bun! Hai să vedem cât de bun este, așa că am zis să testez.

Primul lucru care m-a lovit este profilul extrem de subțire. Dacă nu îl deschizi, nu te mai simți limitat, ai și pe exterior un ecran mare, în timp ce telefonul rămâne compact. Și, foarte important: e cel mai subțire pliabil lansat de Samsung până acum. Și se ia la trânta cu cel proclamate până acum cele mai subțiri pliabile, de la Honor sau OPPO, pe care le-am testat și noi. Se simte mult mai rafinat, mai solid, și, pentru prima dată, chiar ușor de purtat zilnic. Îl bagi fără probleme în buzunar și nici nu-ți mai dă senzația de „mini-tabletă groasă”.
Și crede-mă, după ce lucrezi o perioadă pe un ecran atât de mare, nu te mai întorci ușor la un telefon clasic. Eu, de exemplu, folosesc în paralel trei aplicații destul de des: Outlook, Notion și Calendar. Le țin toate deschise simultan, fără să tot schimb ferestre. Pot să citesc un mail, să notez ideile importante în Notion și să verific calendarul, totul din același ecran. Fold7 chiar duce multitasking-ul la un alt nivel, dar aș spune că și zona de multimedia e diferită și mai bună decât pe un ecran clasic. Chiar dacă unii m-ar contrazice. E sănătos să avem păreri diferite.

O parte tare e că poți salva layout-urile, ca atunci când deschzi telefonul să fie totul aranjat cum vrei tu. E genul de experiență care-ți aduce un mic birou portabil direct în buzunar. Și încă n-am vorbit de Dex. Revenim pe subiect.
Multitasking adevărat
Multitaskingul de pe Fold7 e complet diferit față de ce eram obișnuit pe telefoanele clasice. Aici nu e doar o funcție decorativă, e o modalitate reală de a lucra. Pot pune trei aplicații active pe ecran în același timp, le redimensionez, le mut, și totul merge fluid. Procesorul Snapdragon 8 Elite for Galaxy își face treaba perfect, fără lag, fără blocaje.

Eu fac des scenariul ăsta: pe partea stângă am documentul pe care îl scriu, pe dreapta țin deschis WhatsApp sau Notio, și jos am o fereastră de browser pentru research. Totul pe același ecran. Și când vreau să trec pe modul „birou adevărat”, îl conectez la monitor prin Samsung DeX. În câteva secunde, Fold7 devine un computer cu interfață de desktop. Îi conectez tastatura și mouse-ul și pot lucra ore întregi fără laptop. Am făcut chiar și o prezentare completă, de la design până la trimis, doar cu telefonul, în Canva.
E la fel de de bun ca o tabletă?
Ceea ce îmi place cel mai mult e că Fold7 este că se comportă natural și ca o tabletă. Display-ul e luminos, clar și perfect pentru citit sau editat documente. Când lucrez în Word, Excel, Outlook sau în Canva, simt că am o mică tabletă în mână, dar cu toate avantajele unui telefon. Și când îl pliezi la jumătate, modul „Flex” îți permite să-l sprijini pe masă și să scrii fără să-l ții în mână. E un detaliu mic, dar foarte util și care e de ajutor atunci când vrei să te uiți la el fără să ai de ce să-l sprijini. Eu i-am luat și o husă care are un mic stand și care protejează doar spatele, ceea ce poate părea ușor neuniform, dar mie îmi place.

Ce mi se pare genial e cât de repede comuți între moduri. De exemplu, îl folosești pliat pentru apeluri sau scroll pe social media, iar când ai de citit sau lucrat ceva serios, îl deschizi și ești gata de treabă. Cititul de știrile este cu totul altă experiență pe ecranul mare.
Într-o zi normală, Fold7 e literalmente centrul activității mele. Dimineața îl folosesc pentru planificare: verific agenda, notițele, mailurile. Aici menționez și Now Brief, pe care l-am mai mențioat atunci când vorbeam despre S25 Ultra și care e vast și care oferă tot mai multe recomandări. Folosiți-l zi de zi pentru că o să vă învețe comportamentul. 
Când plec de la birou, îl conectez prin DeX în sala de conferințe și rulez prezentări. La prânz, îl transform în tabletă pentru citit articole sau revizuit texte. Iar seara, îl folosesc pentru relaxare, YouTube, Netflix sau TikTok.
Și cred că asta e diferența majoră: cu Fold7 nu mai ai nevoie de device-uri multiple. E telefon, e tabletă, e laptop de urgență, toate într-un singur dispozitiv. Și reușește să le facă pe toate foarte bine. Sau destul de bine pentru mine, cât să nu mai car și altele după mine.
Design și durabilitate
Trebuie să recunosc, designul m-a convins să trec la Fold. Ecran mai mare pe față, subțire, ușor, margini mai drepte. Fold7 e mai subțire, mai ușor și mai echilibrat ca oricând și în ton cu alte telefoane pe care le-am apreciat pentru aceste lucruri. Am mai folosit Fold în trecut și se simte că balamaua e complet reproiectată, mult mai fină și fără acel spațiu vizibil când îl pliezi. Îl poți deschide și închide de sute de ori pe zi fără să te gândești la uzură. Și, foarte important, are certificare IP pentru apă și praf. Asta înseamnă că în sfârșit e un pliabil pe care îl poți folosi zilnic fără stres. Se simte premium, solid și elegant.

E, sincer, primul Fold pe care îl pot recomanda oricui fără să adaug „dar trebuie să ai grijă de el”. Și spun asta după ce-am avut câteva zile consecutive în care am fost neglijent și l-am scăpat pe jos. Ba chiar înainte să finalizez acest material, l-am scăpat de 2 ori pe gresie și o dată pe asflat și mă gândeam că va trebui să vizitez un service înainte să finalizez acest proiect. Dar nu a fost deloc cazul de așa ceva, Fold7 e mai durabil decât credeam și tot ceea ce s-a zgâriat e marginea vopsită din aluminiu, dar numai câteva puncte mici, nimic notabil ca la o căzătură pe colț.
Performanță și autonomie
Haideți să trecem și la lucruri tehnice, performanță și autonomie. La interior, Fold7 e o bestie. Are același procesor ca Galaxy S25 Ultra, Snapdragon 8 Elite for Galaxy, așa că totul zboară. Nicio aplicație nu se încarcă lent, iar jocurile sau editarea video merg impecabil. Chiar și cu cele trei aplicații active simultan, telefonul rămâne rece și fluid. Nu vreau sa transform acest material într-un review, dar puteți vedea rezultate de benchmark în review-ul postat de Cătălin aici pe canal la lansarea lui Fold 7.
Din păcate, autonomia nu este perfectă pentru mine, așa cum nu a fost nici la Galaxy S25 Ultra. Dar stilul meu de lucru este haotic, vorbesc mult la teleon, scriu mailuri și sunt mereu cu telefonul în mână. Când scriam textul pentru acest video era ora 1 și 20 de minute și mai aveam doar 60% autonomie. La final de program avea cam 35-40%, iar restul s-a dus înainte să mă culc la final de zi. Dacă-l conectez 30 de minute la priză primesc peste 50 de procente, așa că mai fac asta din când în când la birou, și nu am nevoie să mai car după mine încă un powerbank.
Cameră versatilă
Un alt aspect important pentru orice telefon e camera. Și la telefoanele pliabile ne-am obișnuit să nu avem camera extraordinare, în principal datorită constrângerilor pe care e nevoie să le facă odată cu designul slim. Fold7 nu se poziționează ca un telefon dedicat fotografilor, cu toate că are capacitatea de a captura imaginilor excelente.

Ce mi-a plăcut cel mai mult e modul în care poți fotografia folosind ecranul mare ca vizor. Când îl ții deschis, vezi instant cum va arăta imaginea finală, poți compune mai ușor cadrul și poți chiar arăta subiectului cum arată poza în timp real pe al doilea ecran. E un detaliu mic, dar foarte util dacă filmezi oameni sau produse.
Pe partea de selfie poți folosi camera principală, dar ai și camere dedicate pe fiecare ecran pentru videoconferințe, dacă ai nevoie. Per total, camera e clar peste medie, suficient de bună pentru orice context personal, sau profesional.
Ce limitări are?
Dar Fold7 are și câteva limitări care îl tranformă într-un dispozitiv… imperfect, să zic. Ecranul exterior e încă puțin îngust, și dacă scrii mult mesaje sau mailuri, o să-ți ia câteva zile să te obișnuiești. La început pare ciudat să deschizi telefonul de fiecare dată când vrei mai mult spațiu. Dar, după ce intri în ritm, devine natural.

După o perioadă, chiar te întrebi cum ai reușit atâta timp cu un telefon clasic. Productivitatea mea a crescut fără să-mi dau seama, pentru că nu mai pierd timp să tot schimb aplicații, să fac zoom în documente, să caut anumite ferestre. Totul e acolo, pe un ecran mare, la o atingere distanță.
Pentru unii un mare minus este lipsa suportului pentru stylus-ul S Pen. Avem câțiva colegi cu modele Fold mai vechi care au optat pentru huse cu S Pen integrat și îi văd cum le folosesc zi de zi. Acum tânjesc și eu după această funcționalitate, poate revine la următoarea generație. Măcar în lipsa lui s-a adăugat un strat mai rezistent de sticlă pe ecran și asta înseamnă că este ceva mai rezistent.
*Articol realizat cu susținerea Samsung România.
 
				


























 
 
             
             
             
             
             
             
            