Motorola pregătește o lansare spectaculoasă la CES 2026, și se pare că este vorba de Razr Fold, cel mai nou format de pliabil al producătorului. Acesta va fi primul pliabil de la Motorola cu o deschidere pe orizontală, similar cu o carte, iar mai multe rendere oficiale au fost „scăpate” pe internet și publicate de celebrul leaker Evan Blass, cunoscut ca @evleaks.
Din imagini, putem observa că telefonul împrumută din design-ul lui Signature, un alt telefon Motorola așteptat să se lanseze foarte curând, chiar în luna ianuarie, adăugând însă o balama și un ecran pliabil. De asemenea, nu lipsește un cover display care pare de dimensiunile unui telefon normal, și device-ul va avea suport pentru stylus, la fel ca Signature, următorul flagship al companiei.
Motorola Razr Fold ar urma să fie lansat în două versiuni de culoare (sau non-culoare în acest caz), albă și neagră, care sunt așteptate să primească niște denumiri sofisticate, grație parteneriatului cu Pantone. Camera de selfie de pe ecranul interior este un hole-punch, plasat fix pe colțul din dreapta sus al display-ului.




Imediat după ce au apărut postările lui Evan Blass, Motorola a confirmat practic existența telefonului și a venit cu un teaser pentru acesta, publicat pe rețelele sociale. „A new era is unfolding” este mesajul publicat de companie, ceea ce confirmă practic că vom vorbi despre noul Razr Fold, Ba mai mult, hashtag-ul #LenovoTechWorld sugerează că telefonul ar putea fi lansat oficial chiar astăzi, puțin după miezul nopții, în cadrul evenimentului cu același nume.