După un început de an deja solid, Microsoft a dezvăluit oficial lista jocurilor care vor completa oferta serviciului Xbox Game Pass pentru a doua jumătate a lunii ianuarie 2026. Microsoft va aduce în ofertă nu mai puțin de 10 jocuri noi până la începutul lunii februarie, ridicând totalul lansărilor din această lună la 17 titluri. Printre acestea se numără producții AAA mult așteptate, dar și câteva titluri indie care au făcut valuri în industrie.
Capul de afiș este ținut, fără îndoială, de Death Stranding: Director’s Cut al lui Hideo Kojima, care devine disponibil chiar de astăzi, 21 ianuarie, pentru abonații de pe PC, Xbox Series X/S și Cloud. Alături de acesta, tot astăzi intră în scenă RoadCraft, un simulator bazat pe fizică avansată lansat anul trecut, alături de Ninja Gaiden Ragebound, un titlu action-platformer lansat în 2025, foarte apreciat la acel moment.
Dincolo de entuziasmul jocurilor noi, anunțul Microsoft reconfirmă direcția clară de separare a nivelurilor de abonament. A devenit evident că pachetul „Essential” este, în viziunea companiei, strict o taxă pentru accesul la serviciile online și cloud, fără a oferi acces la biblioteca extinsă de jocuri. Așa cum s-a întâmplat și la începutul lunii, utilizatorii din această categorie nu primesc acces la niciunul dintre noile titluri anunțate.

Pentru a se bucura de noutăți, gamerii trebuie să fie abonați la nivelurile Game Pass Premium sau Ultimate. Această strategie forțează practic mâna jucătorilor care doresc conținut, împingându-i către abonamentele mai scumpe. Este un memento constant din partea Microsoft că adevărata valoare a serviciului se află în spatele unui zid de plată superior.
Calendarul lansărilor continuă în forță pe 27 ianuarie cu The Talos Principle 2, un puzzle-game filozofic extrem de apreciat, disponibil pe PC și consolele de ultimă generație. O zi mai târziu, pe 28 ianuarie, abonații vor putea explora universul cyberpunk din Anno: Mutationem. Finalul lunii aduce un alt „hit”: Warhammer 40,000: Space Marine 2 va fi disponibil începând cu 29 ianuarie, oferind unul dintre cele mai bune jocuri de acțiune din ultimii ani. În aceeași zi, posesorii de PC primesc colecția nostalgică MySims: Cozy Bundle.
Valul de lansări se prelungește și în primele zile din februarie. Pe data de 2, serviciul va găzdui Indika, hitul indie al anului 2024 care a surprins prin narativa sa neconvențională, urmat pe 3 februarie de clasicul Final Fantasy II, completând astfel o ofertă extrem de variată.
Jocuri care vin pe Game Pass în ianuarie:
- Death Stranding: Director’s Cut – 21 Ianuarie – Cloud, PC, Xbox Series X/S – Disponibil pentru Game Pass Premium și superior, PC Game Pass
- RoadCraft – 21 Ianuarie – PC Game Pass Premium și superior, PC Game Pass
- Ninja Gaiden Ragebound – 21 Ianuarie – Cloud, PC, Xbox Series X/S – Disponibil pentru Game Pass Premium și superior, PC Game Pass
- The Talos Principle 2 – 27 Ianuarie – PC, Xbox Series X/S – Disponibil pentru Game Pass Premium și superior, PC Game Pass
- Anno: Mutationem – 28 Ianuarie – Cloud, PC, Consolă – Disponibil pentru Game Pass Premium și superior, PC Game Pass
- Drop Duchy – 28 Ianuarie – Cloud, PC, Consolă – Disponibil pentru Game Pass Premium și superior, PC Game Pass
- MySims: Cozy Bundle – 29 Ianuarie – PC – Disponibil pentru Game Pass Ultimate, PC Game Pass
- Warhammer 40,000: Space Marine 2 – 29 Ianuarie – Cloud, PC, Xbox Series X/S – Disponibil pentru Game Pass Premium și superior, PC Game Pass
- Indika – 2 Februarie – Cloud, PC, Xbox Series X/S – Disponibil pentru Game Pass Ultimate, PC Game Pass
- Final Fantasy II – 3 Februarie – Cloud, PC, Xbox Series X/S – Disponibil pentru Game Pass Premium și superior, PC Game Pass
Ca în fiecare lună, venirea unor jocuri noi înseamnă plecarea altora. După ce titluri precum Neon White au părăsit serviciul la jumătatea lunii, Microsoft a confirmat o nouă listă de plecări pentru data de 31 ianuarie 2026. Printre cele șase jocuri care vor fi retrase se numără Citizen Sleeper 2 și Lonely Mountains Snow Riders. Abonații care doresc să termine aceste jocuri mai au la dispoziție doar câteva zile înainte ca ele să dispară din librăria digitală sau să necesite o achiziție separată.
Jocuri care părăsesc Game Pass pe 31 Ianuarie 2026:
- Shady Part of Me
- Starbound
- Lonely Mountains Snow Riders
- Paw Patrol World
- Citizen Sleeper 2: Starward Vector
- Orcs Must Die! Deathtrap