Perspectivele pentru cumpărătorii de tehnologie în 2026 devin tot mai sumbre. Deși avertismentele privind creșterea costurilor componentelor circulă de câteva luni, primele dovezi concrete au apărut printr-o scurgere de informații legată de gama de buget a celor de la Samsung. Această situație alimentează temerile că viitoarea serie de vârf, Galaxy S26, ar putea suferi ajustări de preț similare.
Informațiile venite din India (via Sammyguru), via distribuitori locali, indică o creștere alarmantă a prețului pentru noul model Galaxy A07 5G, un telefon care ar trebui să fie accesibil maselor. Cauza principală identificată de analiști este criza globală a stocurilor de memorii RAM, care forțează producătorii să transfere costurile direct către consumator.
Scumpire de 40% fără inovații majore
Cifrele vehiculate sunt surprinzătoare pentru segmentul entry-level. Conform datelor scurse pe internet, versiunea de bază a lui Galaxy A07 5G cu 4GB RAM va costa 16.000 rupii, echivalentul a 165 euro / 820 lei în India, în timp ce varianta cu 6GB RAM ar putea ajunge la aproximativ 18.000 rupii 190 euro / 940 lei.
Comparativ cu predecesorul său, Galaxy A06 5G, care s-a lansat la prețuri de aproximativ 118 euro / 585 lei în această țară, respectiv 132 euro / 655 lei, asistăm la o scumpire abruptă de aproape 40%.
Partea cea mai frustrantă pentru utilizatori este lipsa unor justificări tehnice pentru acest cost suplimentar. Noul model păstrează același procesor și aceleași specificații ale camerei ca generația anterioară. Singurele îmbunătățiri notabile par a fi un ecran ceva mai fluid, de 120Hz, și o baterie mai mare, modificări care cu greu justifică explozia prețului.
Telefoanele de buget operează cu marje de profit extrem de mici, fiind primele victime ale scumpirii componentelor. Totuși, îngrijorarea se mută acum spre seria premium. Dacă un telefon ieftin se scumpește atât de mult, este logic să ne întrebăm dacă Galaxy S26 va urma același trend. Deși flagship-urile au marje de profit mai generoase care pot absorbi parțial șocurile pieței, ele nu sunt complet ferite de fluctuațiile costurilor de producție.
Zvonurile sugerează că Samsung ar putea decide să „înghețe” prețurile pentru seria Galaxy S26 exclusiv pe piața din Statele Unite. Motivația ar fi pur strategică: menținerea competitivității în fața rivalului Apple și a „amenințării iPhone”. Pentru a păstra prețul de bază neschimbat în SUA, compania ar putea recurge la eliminarea bonusurilor de pre-comandă, în loc să majoreze prețul de la raft.
Pentru cumpărătorii din afara SUA, inclusiv din Europa, scenariul rămâne pesimist. Pe lângă faptul că vom primi modele cu Exynos în variantele Galaxy S26 și S26+, s-ar putea să le cumpărăm și mai scump decât în SUA sau față de modelele de anul trecut.