După retragerea TriFold, Samsung ar pregăti un succesor pentru el și un telefon rulabil

Scris de | 19 martie, 2026
După retragerea TriFold, Samsung ar pregăti un succesor pentru el și un telefon rulabil

Decizia recentă a companiei Samsung de a opri producția pentru primul său telefon triplu pliabil, la doar trei luni de la debutul comercial, a ridicat numeroase semne de întrebare. Deși retragerea subită a părut un pas înapoi, noi informații scurse din interiorul companiei sugerează că Samsung doar își recalibrează eforturile în această zonă. Gigantul sud coreean lucrează deja la dezvoltarea unui succesor mai rafinat în acest segment de piață.

Oprirea bruscă a vânzărilor pentru primul TriFold rămâne o mutare neobișnuită, mai ales în contextul în care stocurile inițiale se epuizaseră rapid, deci exista o cerere mare în rândul clienților. Sursele din piață speculează că decizia nu a fost dictată de lipsa de interes, ci de costurile în creștere pentru componentele de memorie și stocare. Există, de asemenea, posibilitatea ca inginerii să fi identificat o problemă tehnică majoră, preferând să retragă produsul înainte ca imaginea companiei să fie afectată.

Indiferent de motiv, atenția dezvoltatorilor s-a mutat acum pe următoarea generație a dispozitivului. Conform unor detalii distribuite recent în spațiul online (via Android Headlines), compania a demarat dezvoltarea unui model similar, dar cu profil mai subțire. Noul aparat promite să rezolve problema greutății și a grosimii care afectează dispozitivele pliabile actuale, oferind design mult mai compact.

Pentru a atinge acest obiectiv de design, producătorul testează mecanisme interne complet noi. Informațiile arată că noua balama centrală a terminalului a trecut deja de majoritatea etapelor de verificare tehnică. Acest progres hardware este esențial pentru reducerea profilului general al carcasei și asigurarea durabilității în timp.

În ciuda acestor avansuri tehnologice, noul dispozitiv va fi totuși mai gros în stare pliată comparativ cu modelul Galaxy Z Fold7. Având în vedere că acesta din urmă măsoară 8,9 milimetri grosime, succesorul modelului triplu pliabil se va apropia de pragul de 10 milimetri. Lansarea comercială a acestui nou dispozitiv nu este însă iminentă, fiind programată cel mai devreme pentru jumătatea anului 2027.

Un nou format: telefonul cu ecran rulabil

Planurile pe termen lung ale producătorului asiatic includ și explorarea unor formate complet diferite de cele pliabile clasice. Divizia responsabilă de ecrane lucrează activ la un smartphone echipat cu un panou de tip „Slidable Flex”. Acest dispozitiv va integra un mecanism de extindere liniară prin rulare a ecranului, diferit de conceptul obișnuit de pliere a carcasei.

Spre deosebire de prototipurile prezentate anterior la marile târguri de tehnologie, noul model va renunța la sistemele motorizate complexe. Acționarea ecranului se va face exclusiv manual, o decizie menită să asigure o grosime mult mai mică a aparatului finit și probabil fiabilitate îmbunătățită. Atunci când este extins complet, ecranul principal va oferi o suprafață de vizionare generoasă, cu o diagonală de aproximativ 7”.

Pasionații de tehnologie vor avea însă mult de așteptat până la materializarea acestui concept. Primele estimări indică o potențială prezentare oficială abia spre finalul anului 2027 sau chiar în primele luni din 2028. Rămâne de văzut dacă piața va adopta aceste noi experimente vizuale cu aceeași rapiditate cu care a epuizat stocurile limitate ale modelului retras recent.

Etichete: , , , , ,

Sursa: Android Headlines