Xbox ar putea permite transformarea jocurilor pe disc în licențe digitale

Scris de | 1 iulie, 2026
Xbox ar putea permite transformarea jocurilor pe disc în licențe digitale

Dacă Sony a anunțat că nu va mai produce jocuri pe disc din 2028, se pare că Microsoft va avea o soluție pentru gameri atunci când va anunța o strategie similară. Compania testează intern o funcție pentru consolele Xbox numită „disc-to-digital”, gândită pentru jucătorii care au deja colecții fizice, dar nu mai au o consolă cu unitate de disc. Sistemul ar permite digitizarea jocurilor de pe disc, și ar putea deveni importantă dacă viitoarele console Xbox cunoscute drept „Project Helix” vor renunța complet la unitatea optică.

Cum ar funcționa Xbox disc-to-digital

Potrivit The Verge, angajații Xbox au început recent să testeze noua funcție, după ce referințe la „enable Disc2Digital” au apărut în codul aplicației Xbox pentru PC în luna mai. Sistemul ar funcționa doar cu discuri Xbox One și Xbox Series X, dar nu și cu discuri pentru Xbox 360 sau prima generație Xbox.

Procesul ar fi relativ simplu: utilizatorul introduce un disc compatibil, instalează și pornește jocul pe o consolă Xbox, folosind un cont Microsoft. După acest pas, jocul primește un drept digital de acces, similar cu o achiziție din magazinul digital Microsoft.

Diferența importantă este că această licență rămâne legată de discul fizic. Dacă discul este împrumutat unui prieten sau folosit pe alt profil Xbox, dreptul digital se mută împreună cu discul, nu rămâne blocat definitiv pe primul cont.

Ce avantaje ar primi utilizatorii Xbox

Dacă jocul este disponibil prin Xbox Cloud Gaming, iar utilizatorul are abonament Game Pass, titlul ar putea fi jucat inclusiv prin streaming. Dacă este un joc Xbox Play Anywhere, accesul s-ar extinde și pe PC-uri sau dispozitive handheld compatibile. Funcția Xbox disc-to-digital ar urma să suporte și discurile incluse la pachet cu o consolă, precum și titlurile pe mai multe discuri. În aceste cazuri, accesul ar include tot ce oferă în mod normal discul, inclusiv conținut descărcabil, acolo unde acesta există.

Microsoft avertizează însă testerii că nu toate discurile Xbox One ar putea fi acceptate.

„Totul depinde de cum și când a fost fabricat discul și este posibil să nu aibă elementele de care avem nevoie pentru acest program”, se arată în mesajul citat de The Verge.

De ce contează pentru viitoarea generație Xbox

Discurile ar continua să funcționeze și după digitizare, dar utilizatorul ar pierde dreptul digital dacă vinde sau împrumută discul. Cu alte cuvinte, Microsoft nu pare să pregătească o metodă prin care jocurile fizice să fie separate complet de suportul original. Contextul este mai larg decât o simplă funcție de bibliotecă digitală. Totuși, Microsoft nu a finalizat încă decizia privind unitatea optică pentru următoarea generație Xbox, cunoscută intern ca Project Helix.

Dacă Project Helix va fi lansată fără disc drive, Xbox disc-to-digital ar putea deveni puntea dintre colecțiile fizice actuale și noile console. Microsoft ar evita astfel o ruptură abruptă cu utilizatorii care au cumpărat ani la rând jocuri pe disc, chiar dacă direcția industriei rămâne clar orientată către digital.

PlayStation, care a anunțat deja că nu va mai produce discuri cu jocuri, practic confirmă că PlayStation 6 nu va integra o unitate de disc. Problema este că Sony nu pare să pregătească un plan similar, care să permită digitalizarea colecției fizice de jocuri pentru momentul în care treci la generația următoare.

Etichete: , , , , , , , ,

Sursa: The Verge