Putere Lamborghini

Scris de | 26 octombrie, 2010
Putere Lamborghini

Nu, nu am devenit revistă auto, ca să scriem despre cele mai noi modele ale constructorului italian. Cu toate acestea, notebookul nou-sosit în redacţia connect pentru un test practic poartă cu mândrie acest nume, şi mai poartă şi sigla producătorului de automobile pe carcasă.  Este vorba despre Eee PC VX6, un netbook realizat de Asus în colaborare cu Lamborghini.
Aspect agresiv
Noi am avut ocazia să testăm varianta albă a aparatului (există şi una neagră). Trebuie spus că arată deosebit de orice alt astfel de aparat, iar liniile de design, precum şi nuanţa de alb folosită reuşesc să aducă aminte de maşinile Lamborghini. Cumva, capacul displayului pare  a fi capota unui astfel de automobil Lamborghini, iar finisarea vecină cu perfecţiunea arată din nou obsesia pentru detalii a celor două branduri care s-au reunit pentru a realiza frumosul aparat.
Plasticul folosit este de foarte bună calitate, îmbinările sunt excelente, iar inserţiile metalice folosite pe părţile laterale, în zona porturilor, arată foarte bine şi ele. Metal s-a folosit şi pentru zona de sub display, poate pentru a da aparatului un aspect şi mai agresiv. Acesta este completat de o suprafaţă lucioasă, pe care şi-a făcut loc inscripţia „automobili Lamborghini”. Ca sa ştii bine despre ce e vorba, cu alte cuvinte…
Tastatura arată foarte bine şi este una excelentă pentru un netbook, cu taste destul de mari şi de bine delimitate, având în vedere spaţiul totuşi destul de limitat. Diferenţierea bine făcută între taste face ca erorile de editare să fie destul de rare. Singurul reproş care se poate face se referă la tasta Enter plasată între alte taste, ceea ce face ca, din reflex, să le mai nimereşti pe acelea. Dar acesta este doar un detaliu mărunt…
Şi touchpadul completează buna impresie pe care o lasă aparatul. Situat în mijlocul palmrestului realizat din plastic de bună calitate, acesta fiind unul multitotuch, cu reacţie şi precizie foarte bune. Nu am apreciat în mod deosebit folosirea unui plastic lucios în realizarea sa. Nu îi afectează funcţionarea, care nu are probleme de vreun fel, ci doar adună amprentele digitale.
Netbookul nu este foarte greu, având în vedere că vorbim totuşi despre un model de 12,1 inchi. Are 1,46 kilograme, aşa că nu se va simţi foarte tare în rucsac.

Tehnologie de top
Acum că am vorbit despre designul impresionant, trebuie spus că şi displayul este de aceeaşi calitate de top. Are 12,1 inchi, suficient pentru a te uita la un film, ba mai are şi o rezoluţie serioasă, de 1366 x 768 de pixeli, iar imaginea afişată este foarte bună şi extrem de clară. Asta cu toate că displayul este un pic lucios.
Şi dacă tot vorbeam de filme, să spunem din capul locului că aparatul a redat bine conţinut full HD. Sacadări au fost extrem de puţine şi de rare, fiind nederanjante. Totuşi, vorbim despre un procesor Intel Atom. Este vorba despre D525, la 1,80 GHz.
Surprizele nu se opresc însă aici. Avem la bord tehnologia Optimus, care ar trebui să aducă economii semnificative în ceea ce priveşte bateria, pentru că ea comută între cipul grafic Intel, folosit pentru marea majoritate a aplicațiilor, şi cel Nvidia ION, pentru grafică pretenţioasă. La acest capitol nu am avut motive să ne plângem. Am rulat Call of Duty Modern Warfare 2 şi jocul s-a mişcat chiar bine. Mai rar la un netbook să te poţi juca, chiar şi un titlu care nu mai e chiar o noutate.
Cu toate acestea, VX6 e departe de a fi un netbook ca toate netbookurile.

Citeste mai mult aici

Aboneaza-te la revista connect

Advert 61

Etichete: