Puşca şi maşina lată, ce bărbaţi erau odată – parafrazând celebrul hit carpatin, acesta este primul gând care îţi trece prin cap după ce faci cunoştinţă cu Vito Scaletta şi Joe Barbaro, cei doi mafioţi cu suflet mare şi mitraliere pe măsură alături de care vei trece prin bune şi rele în mult aşteptatul Mafia II.
Text de Sergiu Briceag
Băieţi deştepţi
După Starcraft II, o altă continuare mult aşteptată a coborât în sfârşit din sfera ideilor în cea a mouse-ului, tastaturii sau a controler-ului, Mafia II. În 2002 primul Mafia reuşea să facă furori printre fanii jocurilor sand-box pe care îi cucerea cu o poveste matură, o grafică excelentă pentru acea perioadă şi o atmosferă specială, dată de micile detalii ale metropolei de la începutul secolului XX. După nenumărate amânări şi screenshot-uri, cei de la 2K Czech au lansat la finalul verii lui 2010 Mafia II, un joc ce reuşeşte în mare parte să se ridice la nivelul uriaşelor aşteptări ale fanilor.
Alte vremuri
Povestea din Mafia II se desfăşoară aproape în întregime în Empire Bay, un New York puţin schimbat la faţă al anilor 45-50. Atmosfera oraşului, culorile, sunetele, vremea, totul pare cât se poate de real şi de bine transpus în joc, reuşind să îţi creeze senzaţia că te plimbi cu adevărat pe străzile retro din Empire Bay, unde imigranţii se luptă pentru o viaţă mai bună. Cu alte cuvinte visul american într-unul dintre cele mai americane locaţii pe care le poate gândi un producător ceh.
În Empire Bay tânărul Vito Scaletta încearcă să guste din plin bucuriile vieţii – bani, maşini şi dame, împreună cu prietenul său din copilărie Joe Barbaro. Celor doi nu le e deloc frică de muncă, cel puţin de cea care implică activităţi de genul relocat oameni la trei metri sub pământ sau subtilizat bunuri, astfel încât încep să crească încet încet în rangurile mult temutei Cosa Nostra. Un pelerinaj pe la sfânta puşcărie, unde vei avea ocazia să experimentezi viaţa bună de la duşuri pare încorporat în joc de producători cu scopul precis de a-i speria pe tinerii cărora le-ar veni idei de îmbogăţire peste noapte urmând exemplul lui Vito.
Să trecem însă la lucruri mai concrete. Dialogurile excelente, pline de realism, voice acting-ul impecabil şi personajele credibile reuşesc să pună Mafia II pe lista jocurilor ce nu trebuie să lipsească din educaţia unui gamer care se respectă.
Jocul se bucură de o grafică bună, chiar dacă nu perfectă. Hainele personajelor se mişcă extrem de real, mai ales celebrele paltoane albe din epocă, zgârieturile maşinilor apar exact în locul loviturii iar feţele personajelor sunt destul de expresive. Puncte în plus îi putem oferi şi la capitolul fizică, sunet şi implementare, jocul rulând bine şi pe hardware de acum doi, trei ani.
Vito are un arsenal ce conţine un număr nici prea mic dar nici exagerat de pistoale, puşti, mitraliere Thompson şi ceva grenade şi coctailuri Molotov. Scenele de acţiune sunt bine realizate, este uşor să ţinteşti, iar senzaţia că armele fac pagube serioase este satisfăcătoare.
Latura auto a jocului este şi ea destul de solidă. Poţi sta la volanul unui număr mare de vehicule ce au liniile anilor 50, pe care le poţi duce la un garaj unde le aplici un tuning minor sau o vopsea mai proaspătă. Maşinile răspund diferit la comenzi, unele par foarte încete şi greoaie în timp ce altele sprintează instant însă în momentul în care încerci să iei curba te vei trezi în primul zid, experienţă ce destul de des se traduce prin trecerea în lumea biţilor a personajului.
Se putea mai bine
Există însă şi unele elemente frustrante care taie din acţiune şi creează plictiseală, cum ar fi condusul spre apartament, o sarcină ce îţi revine aproape după fiecare misiune. Dacă ai mai avut şi norocul să termini ultima misiune undeva într-un capăt îndepărtat de oraş te vor aştepta câteva minute bune de plimbat aiurea de care te puteai lipsi cu siguranţă. Ai impresia însă că producătorii au introdus această formulă forţată pentru a te determina să te bucuri mai mult de rodul muncii lor, impresionantul oraş Empire Bay. Acest lucru se putea face însă mult mai elegant, lucru pe care ni l-au demonstrat pe deplin alte jocuri de tip Sand Box, precum cele din seria GTA.
Explorarea putea fi încurajată prin misiuni secrete, arme ascunse sau alt tip de elemente de acest gen ce te recompensează în momentul în care decizi să o iei pe o alee lăturalnică. Este adevărat că există ceva similar, cum ar fi revistele Playboy de epocă pe care le poţi descoperi prin diverse cotloane sau posterele Wanted, însă sistemul nu este implementat perfect.
Povestea are la rândul ei suficiente elemente frustrante. Fără a dezvălui prea multe, putem spune că îi înţelegem pe producători că nu au vrut să te încurajeze prea mult să devii gangster, însă puţin mai multă satisfacţie pentru sudoarea pe care ai lăsat-o pe patul puştii nu ar fi stricat cu siguranţă.
Conţinut contra cost
Nu trebuie să uităm însă că Mafia II este un joc creat pentru a fi completat de DLC-uri (Downloadable Content). Noua şmecherie a producătorilor de jocuri, DLC-urile sunt seturi de misiuni, de arme sau maşini care vin de cele mai multe ori contra cost şi completează povestea şi atmosfera jocului.
Problemele pe care fanii le au cu acest sistem sunt multiple. În primul rând unii producători lansează jocuri mediocre ce par neterminate, urmând ca apoi să lanseze o serie de DLC-uri care adaugă însă prea puţin şi nu reuşesc să salveze jocul de la eşec. Ideea pe care se bazează iniţial aceştia este că gamerii vor cumpăra jocul , urmând ca apoi să achiziţioneze şi cele patru, cinci DLC-uri, fiecare cu un preţ adiţional de câţiva dolari, rezultatul fiind un profit mult mai mare pentru ei. Ceea ce uită însă să ia în considerare producătorii este că oferindu-le jucătorilor un titlu mediocru îşi vor afecta şi vânzările jocului de bază prin review-uri negative şi cu siguranţă nu vor mai reuşi să determine pe nimeni să mai investească bani într-un joc care i-a dezamăgit.
Există însă şi companii care au implementat cu succes DLC-urile, precum cei de la EA cu Mass Effect 2.
Şi Mafia 2 va veni cu o multitudine de conţinut de acest gen, cel mai recent lansat şi interesant fiind Jimmy’s Vendetta, care te pune în pielea unui alt personaj mult mai sadic şi mai pus pe rele decât Vito şi oferă o experienţă mult mai puţin liniară, însă mai săracă la capitolul poveste.
