New England Journal of Medicine, una dintre cele mai renumite publicaţii medicale de pe planetă, este disponibilă de acum ca aplicaţie pentru tableta iPad a celor de la Apple.
Aplicaţia oferă conţinutul complet al publicaţiei pe care îl combină cu materiale audio, posibilitatea de share prin email, Facebook sau Twitter şi de a lua notiţe.
Doctorii vor putea avea la îndemână, pe tabletă, mai multe numere ale jurnalului medical, pe care le pot consulta în cabinetul de consultaţii sau într-o şedinţă din spital.
Abonaţii la formatul fizic al NEJM vor avea acces gratuit la aplicaţie, iar cei care doresc să îşi facă un abonament la ediţia digitală o pot face din aplicaţie, la preţul de 14.99 dolari pe lună.
Există şi posibilitatea achiziţionării de numere individuale, la preţul de 5.99 dolari.