Apple WWDC 2012 debutează diseară la San Francisco

Scris de | 11 iunie, 2012
Apple WWDC 2012 debutează diseară la San Francisco

Evenimentul anual Worldwide Developers Conference va debuta astăzi de la ora 20, ora României, cu o prezentare ce va fi ţinută de CEO-ul companiei Apple, Tim Cook. În cadrul evenimentului, Apple va oferi primele detalii legate de iOS 6, precum şi o posibilă lansare a noii game de dispozitive MacBook Pro.

În timpul week-end-ului au apărut pe internet imagini cu interiorul clădirii Moscone Center în care apare un afiş oficial cu iOS 6. Astfel, putem specula cu încredere că versiunea BETA a noului sistem de operare va fi lansată diseară de către Tim Cook. iOS 6 ar putea conţine o nouă aplicaţie de hărţi ce va elimina dependenţa Apple de Google Maps, o mai bună integrare a reţelei de socializare Facebook şi o interfaţă argintie.

Nu va lipsi nici prezentarea platformei pentru calculatoarele Mac Mountain Lion, versiune anunţată de Apple în luna februarie a acestui an.

Unul dintre cele mai discutate topicuri în presa de specialitate în legătură cu WWDC reprezintă lansarea unor noi modele de dispozitive MacBook Pro. Laptop-urile de 13 şi respectiv 15 inchi care vor fi lansate probabil săptămâna viitoare vor beneficia de procesoarele Ivy Bridge şi de un design mai subţire. O altă caracteristică interesantă despre care s-a vorbit în presa de specialitate reprezintă debutul unui ecran Retina pentru noile laptop-uri, ceea ce ar însemna o rezoluţie mai mare şi o claritate sporită a display-ului.

Concluzionând, se pare că o sursă din cadrul companiei a dezvăluit planuri în legătură cu lansarea unui sistem de operare dedicat dispozitivului Apple TV. Noua platformă ar putea include asistentul personal Siri precum şi o interfaţă reconfigurată, informează BGR.

Rămâi pe connect.ro pentru toate noutăţile legate de evenimentul WWDC.

Etichete: , , , , , , ,