OS X Mountain Lion: Peste 3 milioane de descărcări în doar câteva zile

Scris de | 31 iulie, 2012
OS X Mountain Lion: Peste 3 milioane de descărcări în doar câteva zile

Apple a anunţat bilanţul vânzărilor noului sistem de operare OS X Mountain Lion. În doar patru zile de la lansare, platforma dezvoltată de compania din Cupertino a fost achiziţionată deja de peste 3 milioane de ori.

Această cifră confirmă faptul că lansarea OS X Mountain Lion e cea mai de succes de până acum în ceea ce priveşte sistemul de operare. Recordul a fost posibil şi datorită preţului de doar 19.99 dolari pentru actualizare.

OS X Mountain Lion dispune de o serie de caracteristici disponibile în prezent pe iOS, sistemul de operare dedicat dispozitivelor mobile iPhone, iPod Touch şi iPad. Astfel, noua platformă va include Messages, un program de mesagerie cu suport pentru iMessage, ceea ce înseamnă că vei putea trimite mesaje de pe laptop-ul tău spre un dispozitiv cu iOS, Reminders, un fel de memento digital, Notes, care reprezintă copia fidelă după aplicaţia disponibilă deja pe iOS, Notification Center, care anunţă primirea unui nou mail, mesaj, tweet şi aşa mai departe şi o integrare mai bună a platformei de micro-blogging Twitter.

OS X Mountain Lion poate fi descărcat acum din Mac Store.

Etichete: , , , ,