Clienții UPC pot plăti facturile direct de pe smartphone prin mobilPay Wallet

⇣ Sari la articol

Începând cu luna februarie, clienții UPC își pot plăti facturile pentru serviciile de Internet, televiziune sau telefonie de pe samrtphone. Totul este posibil cu ajutorul platformei de plăți mobilPay Wallet, dezvoltată de Netopia mobilPay.

mobilPay wallet

Plățile pentru facturi, de la cele de utilități până la cele pentru servicii telecom, trebuie să se realizeze în cel mai simplu mod posibil. Plățile din wallet-urile mobile au avantaje clare atât pentru client, care primește notificarea emiterii facturii pe telefon şi cu un singur click o plătește, cât și pentru comerciant, care încasează factura într-un timp mult mai scurt. Ne bucurăm că UPC a ales calea viitorului”, declară Antonio Eram, CEO și Fondator NETOPIA mobilPay.

Conform unui comunicat de presă transmis de Netopia, tranzacțiile de pe smartphone și tablete procesate prin platforma mobilPay Wallet s-au dublat în 2014 față de anul precedent, iar cea mai mare tranzacție procesată s-a ridicat la 250 de euro pentru plata unei facturi de utilități.

Timpul este una dintre cele mai importante resurse şi de aceea ne dorim să-l oferim clienţilor noştri prin cea mai recentă lansare, aplicaţia mobilPay Wallet, care uşurează plata facturilor. Iniţiativele noastre vizează întotdeauna o experienţă extraordinară pentru clienţi – după lansarea serviciului de plăţi online My UPC – oferim clienţilor cea mai sigură, rapidă şi simplă modalitate de a-şi achita facturile direct de pe telefon”, declară Jon Garrison, Chief Financial Officer, UPC România.

Aplicația este disponibilă pentru platformele Android și iOS și poate fi descărcată. Momentan, aplicația poate fi utlizată pentru plata facturilor, reîncărcarea cartelelor prepay sau pentru produse și servicii furnizate de o serie de parteneri. Începând cu 2014, aplicația este integrată în serviciul digital global de la Mastercard, denumit Masterpass, și oferă utilizatorilor posibilitatea de a efectua cumpărături de la peste de 40.000 de comercianți parteneri din afara țării.