Lenovo aniversează un deceniu de la achiziţia diviziei de PC-uri de la IBM

Lenovo aniversează 10 ani de la achiziţia diviziei de PC-uri de la IBM.

Scris de | 4 mai, 2015
Lenovo aniversează un deceniu de la achiziţia diviziei de PC-uri de la IBM

Lenovo aniversează 10 ani de la achiziţia diviziei de PC-uri de la IBM, un eveniment important în evoluţia sa, ce a dus la o creștere de la singurul producător de PC-uri din China, la un adevărat competitor în acest domeniu, așa cum este astăzi: una dintre cele mai inovative companii din punct de vedere tehnologic ale lumii. În ultimul deceniu, Lenovo a cunoscut o creştere extraordinară a business-ului, devenind numărul 1 mondial pe piața PC-urilor și numărul 3 mondial pe piața smartphone-urilor, tabletelor şi a serverelor x86.

YY_thumbsLenovo marchează acest eveniment înainte de Lenovo Tech World ce va avea loc pe 28 Mai în Beijing. Aceasta este prima conferinţă tehnologică globală a companiei, unde se va prezenta viziunea asupra viitorelor produse, inclusiv smartphone-uri, purtabilele și dispozitive cu conectivitate inteligentă şi se vor arăta proiectele de R&D.
“Achiziţia diviziei de PC-uri de la IBM a transformat peste noapte Lenovo într-o companie globală, schimbând nu doar compania ci şi industria,” a spus Yang Yuanqing, Președinte şi CEO, Lenovo. “De atunci, am trecut peste multe provocări – şi foarte mulţi sceptici – pentru a deveni lideri mondiali pe piața de PC-uri şi una dintre cele mai inovative companii tehnologice globale. Mai mult de atât, această achiziţie a constituit fundaţia dezvoltării noastre către noi produse precum: smartphone-uri, tablete, servere şi, în prezent, noul nostru ecosistem, dispozitive de creştere alimentate de succesul primei noastre achiziții.”

Un deceniu de succes
Înainte de achiziţia diviziei de PC-uri de la IBM din 2005, Lenovo era pe locul 9 în industria mondială a PC-urilor, cu 2.3% cotă de piaţă şi un profit anual de doar 3 miliarde de dolari. Mergând în 2015, Lenovo a devenit numărul 1 în lume cu divizia de PC-uri, cu o cotă de piaţă de 20% şi un profit ce a crescut de până la 13 ori mai mult în ultimii 10 ani, ajungând la 39 de miliarde de dolari.
Achiziţia diviziei de PC-uri de la IBM şi creşterea sa i-au oferit companiei Lenovo stimulul necesar expansiunii sale, care, astăzi, cuprinde 3 motoare de creştere la scală globală: PC-uri, mobile şi enterprise. Nici o altă companie nu poate egala această diversitate. După succesul achiziţiei diviziei de PC-uri de la IBM, Lenovo a mai făcut 8 achiziţii de succes, pregătind compania pentru viitoarele progrese în pieţele cu creștere și profitabilitate mare.
“În cei 10 ani de când Lenovo a achiziţionat divizia de PC-uri de la IBM, compania a crescut de la 3 miliarde de dolari, și o concentrare pe piața din China, la liderul tehnologic global de 39 de miliarde de dolari care este astăzi,” a spus William O. Grabe, membru al board-ului Lenovo, advisory director, General Atlantic, investitor în achiziția diviziei de PC-uri de la IBM “ Deceniul de succes al companiei Lenovo a fost realizat printr-o concentrare asupra creşterii profitabilității, execuţia puternică a echipei de conducere Lenovo, condusă de Yang Yuanqing, şi munca intensă a zecilor de mii de angajaţi Lenovo din toată lumea. Abia aştept următorul deceniu de creştere Lenovo”.

Lenovo

Iată câteva momente definitorii din istoria Lenovo de-a lungul ultimilor 10 ani:

  • 100 de milioane de laptop-uri ThinkPad vândute (2015)
  • Încheierea achiziţiei Motorola Mobility şi a business-ului IBM X86 şi lansarea tabletei multimode YOGA 2 Pro cu proiector încorporat (2014)
  • A devenit numărul 1 în lume pe piața de PC-uri; a început să vândă smartphone-uri în afara Chinei; şi a introdus interpersonal computing cu Horizon table PC (2013)
  • A lansat YOGA multimode PC (2012)
  • A intrat în parteneriat cu EMC şi a achiziţionat Stoneware şi CCE (2012)
  • A creat JV cu NEC şi Compal şi a achiziţionat Medion (2011)
  • A sponsorizat Olimpiada de la Beijing furnizând 20.000 de piese de infrastructură şi hardware; a intrat pe piaţa globală a utilizatorilor de laptop-uri şi desktop-uri; a creat ThinkPad X300, care a fost denumit de BusinessWeek “cel mai bun laptop realizat vreodată” (2008)
  • A lansat primele PC-uri sub marca Lenovo în lume (2006)
  • A achiziţionat divizia de PC de la IBM, inclusiv ThinkPad (2005) 

Etichete: , , , ,