IFA 2015: Intel a lansat Skylake, cea de-a șasea generație de procesoare Core

Intel a anunțat lansarea celei de-a șasea generații de procesoare Core, bazată pe arhitectura pe 14 nm Skylake. Noua familie de procesoare va fi integrată într-o varietate de produse, de la laptopuri masive de gaming, dispozitive All-in-One, 2-în-1, tablete și până la dispozitive de dimensiunea unui stick USB.

Scris de | 3 septembrie, 2015
IFA 2015: Intel a lansat Skylake, cea de-a șasea generație de procesoare Core

Intel a deschis târgul IFA de la Berlin cu lansarea celei de-a șasea generație de procesoare Core. Interesul este uriaș, căci noua generație va fi motorul care stă la baza unora dintre cele mai importante produse pe care companii precum Acer, Asus, Lenovo, Toshiba, HP etc le vor lansa în cadrul IFA sau în perioada următoare. Kirk Skaugen, responsabilul diviziei PC din cadrul Intel, spune că vor fi peste 800 de dispozitive mobile care vor fi lansate în configurații cu 50 de procesoare.

intel-ifa-old-vs-new

Recent, Intel a anunțat deja primele două procesoare Skylake, Core i7-6700K și Core i5-6600K, două modele care sunt destinate în principal categoriei de gaming, dar care au fost doar o demonstrație pentru ceea ce va urma. Cea de-a șasea generație Core include noi modele Core M, Core i3, i5, i7, Mobile Xeon, dar și procesoare Pentium și Celeron destinate dispozitivelor mai ieftine.

Conform informațiilor prezentate de companie, există mai mult de un miliard de PC-uri care sunt mai vechi de 3 ani, iar peste 500 de milioane sunt mai vechi de 4 sau 5 ani. Prin comparație cu un dispozitiv din 2010, noul hardware dispune de o putere de procesare de 2.5 mai rapidă, de o procesare grafică mai mare cu până la 30 de ori și cu o autonomie de 3 ori mai bună.  

intel-ifa-processor

Nu sunt informații greu de anticipat, vorbim totuși de dispozitive mai noi care ar trebui să meargă mai bine. Intel vrea să puncteze că vânzările ar trebui să fie concentrate în jurul celor cu calculatoare vechi, care vor aprecia mai mult îmbunătățirile față de un client care și-a actualizat dispozitivul anul trecut.

“Acesta este cel mai mai bun microprocesor Intel creat vreodată”, a declarat Skaugen în timpul conferinței de presă. Intel Core i3, i5 și i7 sunt procesoarele care vor ajunge pe dispozitivele mainstream, fiind destinate laptopurilor obișnuite. Core m3, m5 și m7 sunt destinate zonei de mobilitate, precum tabletele și dispozitivele 2-în-1 sau convertibile, în timp ce pentru zona business avem modelele vPro Core i5, i7 și m5 și m7, dar și Xeon Mobile.

intel-ifa-computestick

Skylake poate scala de la 90 de wați la doar 4.5 wați, puterea necesară de noile procesoare Core m din familia Skylake. Asta face procesorul să poată fi integrat în dispozitive din ce în ce mai mici, cum ar fi noul ComputeStick, pe care Intel l-a arătat în cadrul conferinței de presă, dar fără a oferi informații despre specificațiile complete sau disponibilitate.

Datorită performanțelor obținute de noile procesoare Intel, compania va putea să mizeze pe noi tehnologii sau să le îmbunătățeasă pe cele existente. Instant On va permite să pornești calculatorul din stand by în mai puțin de o secundă, iar dacă calculatorul tău va dispune de o cameră RealSense vei putea trece peste logarea clasică cu recunoaștere facială în loc să introduci manual cheia de securitate. Skaugen a demonstrat RealSense cu ajutorul a două gemene, iar tehnologia a funncționat exact cum ar trebui.

intel-ifa-no-wiresIntel continuă să mizeze pe eliminarea cablurilor, iar tehnologia Wireless Display continuă să fie disponibibilă și pe noile procesoare, în timp ce încărcarea wireless pentru laptopuri este din ce în ce mai aproape. Începând cu 2016 vom putea vorbi despre laptopuri cu încărcarea wireless.

intel-ifa-wireless-chargingCu ajutorul unui dispozitiv plasat sub masă vei putea încărca dispozitivul tău 2-în-1 sau tableta în timp ce lucrezi, într-un mod similar cu ceea ce există momentan pentru smartphone-uri. Tehnologia este la început, este în lucru, momentan existând încărcătoare de 5 wați, dar se lucrează la inventarea unora de 20 de wați, iar conform lui Skaugen, tehnologia va putea fi lansată cu succes în aproximativ un an de zile.

Etichete: , , , , , ,