Interviu cu Mihaela Pantea (@mimimp): „Faima online nu m-a luat prin surprindere”

Interviu cu Mihaela Pantea (@mimimp): „Faima online nu m-a luat prin surprindere”

În cel mai nou număr al revistei connect am stat de vorbă cu câțiva creatori de conținut din generația TikTok. Mihaela Pantea sau Mimi, așa cum o cunoaște toată lumea, are 22 de ani și este prima vloggeriță are a atins un milion de urmăritori pe Instagram. Este pasionată de filme și online, este creator de conținut cu peste un milion de umrăritori pe Instagram (bornă pe care o va atinge curând și pe Youtube), iar pe TikTok are peste 550k de oameni care o urmăresc.

Scris de | 29 decembrie, 2020

connect: Pentru cititorii noștri mai puțin conectați la mediile sociale, ne poți spune cine este Mihaela Pantea? Câți ani ai, cu ce te ocupi, ce faci în timpul liber?

Mihaela Pantea: Sunt o fată de 22 de ani, pasionată de film și online. Am studiat actoria în București și în Londra, în prezent sunt content creator în online, asistent regizoral artistic în televiziune și scriitoare pentru un serial, iar în timpul liber fac tot posibilul să fiu o prietenă, fiică și iubită ok, iar asta pentru că timpul nu îmi permite să dau randament pe toate planurile în această perioadă.

connect: Internetul ne spune că ești prima vloggeriță din România care a atins un milion de urmăritori pe Youtube, dar ai mulți followeri și pe TikTok și Instagram. Unde a început totul și de ce crezi că ai ajuns să ai atât de mulți fani?

Mihaela Pantea: Sunt prima vloggeriță care a atins un milion de urmăritori pe Instagram, pe Youtube încă nu am făcut milionul, dar va urma! Totul a început în urmă cu 4 ani, atunci când am hotărât să îmi găsesc un hobby, iar vlogging-ul părea cel mai potrivit pentru mine. Cred că oamenii mă urmăresc pentru că sunt autentică și (uneori) îi fac să râdă.

connect: Faima pe social media te-a luat prin surprindere?

Mihaela Pantea: Pot să spun că eram faimoasă online încă de mică. Înainte să activez pe Youtube sau Instagram am avut un cont de ask.fm unde eram destul de populară. Când am postat primul meu vlog pe Youtube aveam deja 10.000 de urmăritori pe Instagram și cumva mă așteptam să funcționeze ce fac, însă nu pot să zic că m-am așteptat ca viața mea să devină despre vlogging.

connect: Te consideri mai degrabă un early adopter sau ești genul conservatoare? Ai așteptat să vezi că cum evoluează lucrurile pe TikTok sau ai îmbrățișat repede platforma? Ce te-a atras la TikTok?

Mihaela Pantea: Haha. nu am vrut să mă obișnuiesc cu ideea, mi se părea complet stupidă aplicația până la un moment dat când am petrecut câteva ore întregi fără să îmi dau seama, încercând să învăț un dans care mă fascina pe TikTok. Cred că atât pe mine, cât și pe ceilalți utilizatori ai platformei, ne atrage formatul scurt și engaging de video. Îți dă senzația că nu pierzi timpul, deși îți mânâncă la fel de multă energie ca orice altă rețea de socializare.

connect: Îți adaptezi conținutul în funcție de canal? Crezi că audiența este diferită?

Mihaela Pantea: Da, îmi adaptez conținutul în funcție de tipul de public pentru care îl fac. Cred că sunt câteva sute de mii care migrează de pe o platformă pe alta, dar cei mai mulți sunt diferiți. Cel mai vizibil exemplu ar fi oamenii de pe Facebook vs. TikTok, în primul rând sunt categorii de vârste diferite.

connect: Ce te motivează pe tine? Ce îți dorești să transmiți publicului tău și care este conținutul pe care vei miza pe termen mediu și lung?

Mihaela Pantea: Mă motivează susținerea oamenilor și credința pe care o am în idealul meu de a face bine maselor de oameni prin ceea ce transmit. Fac entertainment de când am început să activez pe social media și nu intenționez să îmi schimb prea curând nișa. Vreau să ajut oamenii să se simtă bine în pielea lor, să le ofer o perspectivă reală a vieții mele ca să înțeleagă că suntem toți la fel și, mai ales, să îi fac să râdă când pot.

connect: Există rețeta succesului pe TikTok? Ce te-a făcut pe tine să crești? Ai câteva tips and tricks pentru ințiați?

Mihaela Pantea: Nu cred în rețeta succesului. Cred că orice om determinat și ambițios poate să reușească orice își propune, inclusiv să devină faimos în mediul online. Tips and tricks: fiți voi înșivă, nu încercați să fiți un produs al societății identic cu celelalte. Dacă vrei să te faci văzut trebuie să fii diferit, curajos și autentic.

connect: Ce conținut urmărești? Poți să îmi recomanzi 3 conturi care te inspiră și pe care ar trebui să le urmărească și alți oameni?

Mihaela Pantea: În ultima perioadă am fost atrasă mai mult de zona de filme și seriale decât de online și o să vă spun ce am urmărit. Killing Eve e noul meu serial preferat, alături de Succession, un alt serial bun, dar nu mai bun decât Dynasty. Emma Chamberlain este influencerul meu preferat, mă uit des la ce face ea.

connect: Cum confrunți bullying-ul, agresiunea și hărțuirea pe internet? Te afectează în vreun fel?

Mihaela Pantea: Am învățat să le ignor. Câteodata mai văd câte un comentariu care îmi strică dispoziția preț de câteva secunde, dar îl șterg și restricționez persoanele respective, iar apoi uit că s-a întâmplat vreodată.

connect: O întrebare obișnuită printre intervievații connect. Ce gadget-uri folosești zilnic?

Mihaela Pantea: Telefon, laptop, Air- Pods, încărcătoare.

*Material publicat in revista connect nr. 160

Etichete: , , , , ,