REVIEW iPhone 12 Pro Max & iPhone 12 Mini, bijuterii cu rol de telefon

Scris de | 18 ianuarie, 2021
REVIEW iPhone 12 Pro Max & iPhone 12 Mini, bijuterii cu rol de telefon

Considerate de mulți cele mai „cool” și mai exclusiviste telefoane, iPhone-urile au atins acel nivel la care mulți utilizatori le consideră mai mult decât un simplu device și devin adevărate accesorii pentru un anume stil de viață. De fapt, asta se poate spune despre mai toate produsele Apple, însă astăzi vorbim despre iPhone 12 Pro Max și iPhone 12 Mini, despre cel mai mare terminal Apple lansat în 2020 și despre cel mai mic.

Am ales pentru acest test să folosim iPhone 12 Pro Max și iPhone 12 Mini pentru a vedea cum se prezintă cel mai scump și cel mai ieftin telefon din noua gamă, și pentru a vedea diferențele între cele două smartphone-uri care au potențialul de a fi cele mai cumpărate din generația 2020. În rândurile următoare vom explica și de ce.

Unboxing

Prima impresie la vederea cutiei în care vin ambalate cele două terminale este una de mirare. Având în vedere că noua serie de iPhone-uri nu mai vine la pachet cu „brick” de priză, pachetul de prezentare este unul mult mai subțire, atipic față de cele cu care am fost obișnuiți până acum.

La ridicarea capacului cutiei regăsim iPhone-ul așezat cu ecranul în jos, asta deoarece Apple a pus foarte mare accent pe noul design colorat al telefoanelor lansate în luna octombrie a anului trecut și vrea ca prima impresie a utilizatorilor să fie despre nuanța aleasă. Smartphone-urile pe care am avut ocazia să le testez au venit în culori Gold (iPhone 12 Pro Max) și Negru (iPhone 12 Mini), cu finisaje foarte plăcute la vedere.

Pe lângă telefoane și cablul USB-C-to-Lightning, destinat utilizării în regim de fast-charging, în cutie mai regăsim clasicul manual de utilizare, împreună cu cheia pentry tray-ul SIM. Pe lângă aceste accesorii mai putem puncta și lipsa căștilor Earpods, headset care a venit la pachet cu fiecare iPhone până în prezent. Explicația celor de la Apple pentru lipsurile din acest an a fost una de ordin ecologic, însă este bine-cunoscut faptul că gigantul din Cupertino, precum oricare alt producător, nu se dă în lături când e vorba de câteva zeci sau chiar sute de milioane economisite „din pix”.

Design

Cu siguranță unul dintre punctele forte ale oricărui iPhone produs vreodată este designul. Această categorie este poate cea care diferențiază cel mai mult produsele Apple față de restul și este totodată argumentul cel mai des auzit atunci când oamenii justifică alegerile făcute în materie de gadget-uri. Pe piață pot exista telefoane mai bune, însă sunt greu de găsit modele care să arate mai bine decât cele cu mărul mușcat pe spate.

Terminalele din acest an vin echipate cu un șasiu metalic pe margini, foarte plăcut atât la atingere cât și la vedere și cu muchii mai drepte decât cele de anul trecut, prezente pe modelele iPhone 11. Ele sunt completate de un spate de sticlă Gorilla Glass despre care producătorul spune că este cea mai rezistentă folosită până acum pe telefoanele sale și de gama variată de culori din care poți alege. Personal, preferata mea este „Pacific Blue”, însă din păcate nu am reușit să testez un astfel de model. Cu o simplă căutare pe Internet vei vedea exact despre ce vorbesc.

În ansamblu, cele mai noi iPhone-uri arata ca niște bijuterii, mai degrabă, mai ales modelul Max care vine „îmbrăcat” în auriu. Acestea îmi amintesc de eforturile Vertu de pe vremuri, companie ce încerca în mod constant să iasă pe piață cu produse cât mai exclusiviste și mai luxoase. Iată că e nevoie doar de puțin minimalism și talent la desen pentru a proiecta un produs care arată într-adevăr bine, fără să existe riscul de a aluneca spre kitsch.

Display

Cele două terminale se situează la poli opuși în ceea ce privește dimensiunile display-urilor, însă tehnologia folosită la panourile OLED este aceeași. Cele două ecrane Super Retina XDR OLED vin în mai multe opțiuni de diagonală pe noua gamă de iPhone-uri, în cazul de față fiind vorba de unul de 6,7 inci (iPhone 12 Pro Max) și unul de 5,4 inci (iPhone 12 Mini).

Pentru utilizatorii care sunt obișnuiți cu această calitate a ecranelor OLED de pe iPhone-uri nu trebuie să mai specific cât de bine funcționează. De asemenea, panourile vin la rezoluții mari: 1284 x 2778 cu aspect 19.5:9 pentru iPhone 12 Pro Max și 1080 x 2340 cu aspect 19.5:9 pentru iPhone 12 Mini și sunt ambele protejate de Ceramic Glass, un alt produs realizat de Corning, despre care Apple spune că este cu 25% mai rezistent la șocuri și căzături decât cele folosite pe generațiile anterioare.

De asemenea, în cazul lui iPhone 12 Mini trebuie punctat separat că dispune de un display foarte ofertant pentru dimensiunile sale reduse, care amintesc oarecum de iPhone 4. Acesta are totodată și cel mai mare notch dintre toate modelele din acest an, fiind același de pe smartphone-urile cu diagonală mai mare, însă care iese aici în evidență din cauza șasiului mai mic.

iOS 14

Cele două telefoane rulează cea mai nouă iterație a sistemului de operare produs de Apple, și anume iOS 14. Acesta a fost lansat cu surle și trâmbițe la finalul lunii septembrie, fiind totodată și primul iOS care a fost disponibil înaintea lansării gamei de smartphone-uri. Vorbim aici de primul iOS care vine la pachet cu o funcție de adăugare de widget-uri, fiind pentru prima dată când dispunem de această posibilitate pe un terminal non-Android.

Fiind utilizator de iPhone încă de când a apărut modelul 3G, pot spune că aceasta e prima versiune de iOS care s-a lansat fără să aibă probleme, oricât de mici, în primă fază. Folosesc sistemul de operare pe un iPhone 11 Pro Max personal și l-am folosit și pe cele două terminale pe care le-am testat. Experiența e una foarte fluidă, la fel cum a fost mereu și în trecut, pe modelele mai vechi și pune în valoare foarte bine durata de viață a bateriei.

La acest capitol, cele două terminale iPhone stau extrem de bine, poate mai bine ca oricare dintre generațiile precedente. Pe iPhone 12 Pro Max avem un acumulator de 3687 mAh care asigură fără probleme două zile de utilizare în regim mediu, existând și posibilitatea de a se extinde spre a treia zi dacă nu folosești prea mult smartphone-ul. Performanța e într-adevăr notabilă, mai ales pentru o gamă de produse care s-a luptat multă vreme împotriva stigmatului de „telefoane a căror baterie nu prea ține”.

În cazul lui iPhone 12 Mini lucrurile stau cel puțin la fel de bine. Am reușit să obțin o durată a unui ciclu de încărcare la fel de bun, chiar dacă bateria este una ceva mai mică, de 2227 mAh. Fiind vorba de un telefon care consumă mai puțină energie acest aspect este justificabil.

Ambele telefoane au capacitate de fast-charge și pot ajunge la 50% din baterie în doar 30 de minute. Una dintre noutățile introduse în acest an este funcția de MagSafe Charge. Practic, Apple a lansat propriul încărcător wireless pentru telefoane, acesta fiind extra-compatibil cu noua generație de iPhone-uri datorită magnetului care se atașează foarte bine pe spatele terminalelor lansate în 2020.

Am avut ocazia să testez și MagSafe Charger, iar senzația de „lipire” pe spatele iPhone-urilor noi este ceva destul de greu de explicat. Acesta se securizează de șasiu și ajunge într-o poziție foarte rigidă, de unde mai poate fi cu greu desprins. Trebuie să menționez aici că încărcătorul wireless funcționează la fel de bine și la generațiile anterioare de iPhone-uri, doar că nu vei putea beneficia de funcția de securizare.

Camera Foto

Unul dintre cele mai importante aspecte la noul lineup de iPhone-uri sunt senzorii foto. Pe iPhone 12 Mini avem un ansamblu dual, format dintr-un senzor wide de 12 MP cu f/1.6 și unul ultrawide tot de 12 MP cu f/2.4. Aceștia își fac treaba cu brio și putem vorbi aici despre cea mai bună cameră foto de pe un telefon cu dimensiuni reduse. Pozele au culori foarte vii, acesta fiind unul dintre punctele forte la fotografiile realizate cu iPhone.

De cealaltă parte, iPhone 12 Pro Max dispune de un ansamblu foto triplu format dintr-un senzor wide de 12 MP cu f/1.6, unul ultrawide de 12 MP cu f/2.4 și unul telephoto de 12 MP cu f/2.2. Într-adevăr, fotografiile ies ceva mai bine pe modelul Pro Max, în special cele pe timp de noapte, acolo unde te poți folosi de expunerea mai mare pentru a scoate poze care par aproape ireale. Menționez aici că, la fel ca în cazul lui iPhone 11 Pro Max, 12 Pro Max este capabil de fotografii pe timp de noapte care afișează detalii prea întunecate pentru a fi văzute cu ochiul liber.

Per total, am fost foarte mulțumit de capacitatea foto și de cea video, ambele telefoane dispunând de capacitate de a filma în rezoluție 4K la 60 de cadre pe secundă sau în 1080p Full-HD cu până la 240 de cadre pe secundă. Diferența intervine la modul Dolby Vision HDR care este limitat la 30 de FPS-uri la iPhone 12 Mini și la 60 de FPS-uri la iPhone 12 Pro Max.

Sub capotă

Cele două iPhone-uri testate vin echipate cu cel mai nou procesor produs de Apple, hexa-core-ul A14 Bionic, CPU care este dezvoltat cu ajutorul unui proces de fabricare pe 5 nm, cel mai performant la momentul actual în industria chipset-urilor. Acesta asigură un consum scăzut de energie și o experiență fluentă de utilizare atât în condiții normale cât și atunci când telefonul este suprasolicitat.

Pe lângă procesor avem și mai multe variante de stocare. La iPhone 12 Pro vorbim despre trei alegeri pe care le poți face, 128 GB, 256 GB, sau 512 GB, fiecare dintre acestea fiind ajutate de 6 GB de memorie RAM. În cazul „fratelui mai mic” iPhone 12 Mini avem tot trei variante (64 GB / 128 GB / 256 GB), însă lipsește aici varianta de top de 512 GB. Terminalul dispune și de 4 GB de memorie RAM.

În final, trebuie să vorbim și despre capacitatea 5G ale noilor terminale iPhone, aceasta fiind prezentă pe toată gama. De la iPhone 12 Mini, la iPhone 12, 12 Pro și 12 Pro Max, fiecare telefon din familie este pregătit de noul standard în ceea ce privește viteza de internet pe mobil pe care un device o poate atinge. Acum putem spune că avem iPhone-uri care sunt cu adevărat pregătite pentru anii care urmează.

Concluzia connect

iPhone 12 Pro este cu adevărat un flagship demn de o companie precum Apple. Acesta îl depășește la durata de viață a unui ciclu de încărcare pe predecesorul său 11 Pro Max și vine cu un design mai luxos și o gamă ceva mai interesantă de culori disponibile. Vedem îmbunătățiri și la camera foto dar și la noua capacitate de încărcare wireless MagSafe, iar rezultatul final este unul demn de luat în calcul dacă vrei să faci upgrade de la una dintre generațiile mai vechi.

În cazul lui iPhone 12 Mini concluzia este la fel de pozitivă. Este un telefon care este adresat unui segment special de utilizatori care preferă smartphone-urile ceva mai mici. Camera foto este un punct forte în mod clar, iar ecranul OLED pe un telefon cu dimensiuni reduse este o veste foarte bună. Modelul Mini este cel puțin la fel de interesant ca cel situat la polul opus și sunt convins că pariul celor de la Apple își va găsi cu siguranță loc pe piață.

Etichete: , , , , , ,