The Outer Worlds: Murder on Eridanos este disponibil de astăzi

Scris de | 18 martie, 2021
The Outer Worlds: Murder on Eridanos este disponibil de astăzi

Private Division și Obsidian Entertainment au lansat The Outer Worlds: Murder on Eridanos, al doilea și totodată ultimul DLC care extinde povestea The Outer Worlds, RPG-ul SF pentru PlayStation 4, consolele Xbox One și Windows PC. Expansiunea va fi lansată la o dată ulterioară în 2021 și pentru Nintendo Switch.

Aventurându-se pe planeta Eridanos, jucătorii trebuie să dezlege cel mai mare mister din colonia Halcyon, un caz de crimă neobișnuită. Toată lumea este suspectă după ce purtătorul de cuvânt al corporației Rizzo, Halcyon Helen, este găsită moartă chiar înainte de lansarea noului Spectrum Brown Vodka.

Asumându-și rolul de detectiv, jucătorii vor putea descoperi indicii folosind Discrepancy Amplifier, un dispozitiv cu o personalitate aparte, care ajută la identificarea discrepanțelor și anomaliilor la locul crimei. Fiecare nouă descoperire deblochează noi opțiuni de dialog și afectează cum se desfășoară povestea. De-a lungul aventurii tale vei identifica o serie de suspecți cu personalități colorate, precum faimoșii Spencer Woolrich și Burbage-3001 sau atletul echipei Rizzo’s Rangers, Black Hole Berti. Trebuie să fii cu băgare de seamă, deoarece în spatele fiecărui zâmbet se ascunde un secret întunecat, ce poate fi dezlegat doar dacă perseverezi în cercetările tale. 

“Murder on Eridanos este cea mai potrivită încheiere pentru acest capitol al The Outer Worlds. DLC-ul se bazează pe elementele care au făcut jocul de bază un succes răsunător: o lume fantastică a cărei soartă depinde de alegerile jucătorului,” a declarat Michael Worosz, Executive Vice President și Head of Private Division. “Jucătorii se pot aștepta la un nou capitol captivant și plin de umor, cu dialoguri sărite de pe fix, dar și la noi surprize. Acest expansion este motivul perfect pentru a revizita The Outer Worlds sau pentru a-l încerca pentru prima dată.”

The Outer Worlds: Murder on Eridanos este disponibil acum pentru prețul de 14,99 dolari în format digital pe PlayStation 4, Xbox One și pe PC. Abonații Xbox Game Pass beneficiază de o reducere de 10% la achiziționarea Murder on Eridanos.

Etichete: , , , , , , ,