REVIEW OnePlus 9 Pro, cel mai bun telefon cu Android pe care l-am testat până acum

REVIEW OnePlus 9 Pro, cel mai bun telefon cu Android pe care l-am testat până acum

Scris de | 23 martie, 2021

OnePlus este una dintre cele mai cool companii de smartphone-uri din lume, și ne-a oferit de-a lungul anilor o varietate largă de telefoane care au intrat rapid în topul utilizatorilor de Android și nu numai. Compania din China a știut să-și fidelizeze publicul și a reușit și o premieră, în 2018. A fost primul producător chinez care și-a listat produsele la un operator din SUA, și anume T-Mobile.

Pe mâinile noastre se află deja de o săptămână cele mai recente terminale lansate de OnePlus, OnePlus 9 și OnePlus 9 Pro. Ne-am jucat cu ele, le-am butonat intens și ne-am format o părere despre fiecare în parte. Acest review este despre noul vârf de gamă, OnePlus 9 Pro, iar pentru fratele său mai mic te invit să citești review-ul lui Andrei. Mai jos, ai impresiile mele despre, în opinia mea, cel mai bun telefon cu Android disponibil pe piață în acest moment.

Să scrii despre un telefon că este cel mai bun este cel mai subiectiv lucru pe care îl poți exprima într-un review. De-asta țin să specific că fiecare utilizator poate avea un terminal care să i se pară „cel mai bun”, un telefon care să îi vină mănușă, nu neapărat unul care are cele mai bune specificații de pe piață. Pentru mine, dacă este să aleg din spectrul Android, OnePlus 9 Pro este modelul cel mai potrivit.

Design

OnePlus 9 Pro este un terminal care arată al naibii de bine și aduce aminte de designul telefoanelor Samsung din seria Galaxy S, ceva mai vechi, precum S8 sau S9. OnePlus 9 Pro este elegant, iar sample-ul care mi-a picat mie pe mâini vine în variația de culoare Morning Mist, una glossy, care atrage însă amprente.

Această mică problemă se rezolvă oricum destul de rapid cu ajutorul carcasei inclusă în pachet, una mată de plastic, sau cu ajutorul celei de fibră de carbon, pe care am utilizat-o și eu și care poate fi cumpărată separat de pe magazinul oficial de accesorii. Și când spun fibră de carbon, protecția este realizată chiar din acest material, extrem de durabil, fapt care nu are decât cum să ajute la protecția superioară a telefonului.

În plus, OnePlus 9 Pro dispune și de protecție IP68 și este rezistent la praf și la apă, fără probleme. De asemenea, marginea telefonului conferă acestuia un aspect elegant, fiind realizată din aluminiu și contribuie la dimensiunile reduse, având o grosime de doar 2,2 milimetri. Per total, smartphone-ul este foarte plăcut la atingere și arată cu adevărat premium.

Fluid Display 2.0 cu 120 Hz rată de refresh

Și ajungem și la poate cel mai interesant aspect al lui OnePlus 9 Pro, în afară de camerele îmbunătățite, realizate în parteneriat cu Hasselblad, despre care vom vorbi ulterior. Revenind la ecranul „clientului” nostru de astăzi, cea mai importantă funcție este clar dată de rata de refresh mare, de 120 de Hz. Multă lume poate a uitat că OnePlus a fost primul producător care a introdus rate mari de refresh pe flagship-urile sale, înainte ca Samsung, Oppo sau Xiaomi să vină cu astfel de implementări pe telefoanele lor.

Iar în acest an, OnePlus vine cu o noutate, prin integrarea tehnologiei LTPO, care îmbunătățește timpul de răspuns al display-ului high-end OLED și reduce consumul de baterie al acestuia cu 50%, lucru care nu este deloc de neglijat. Display-ul este cel mai mare consumator de energie de pe un smartphone, iar integrarea pe care o vedem la OnePlus 9 Pro, cu tot cu fluiditatea asigurată de cei 120 de Hz contribuie la o experiență foarte bună.

În plus, display-ul lui OnePlus 9 Pro nu stă prea rău nici la capitolul luminozitate, acolo unde panoul QHD+ ne oferă o performanță de 1300 de niți, cuplată cu HDR10+ și o ajustare automată a temperaturii culorilor. Mai ales în gaming vedem diferența, iar în PUBG și Asphalt 9, jocurile pe care eu le testez pe fiecare smartphone care ajunge pe mâna mea, se descurcă excelent din punct de vedere al culorilor.

Camera Foto Hasselblad

Să vorbim acum despre cea mai importantă îmbunătățire pe care producătorul chinez a adus-o pe noua sa gamă de flagship-uri. OnePlus s-a lăudat mereu că ascultă de fanii săi și are o comunitate foarte bine închegată pe forumurile sale oficiale. De-a lungul timpului, majoritatea acestora s-au plâns de camera foto, care nu a fost mereu la cele mai ridicate standarde, lucru care a fost observat și de majoritatea jurnaliștilor de tehnologie, printre care și subsemnatul.

OnePlus știa că trebuie să lucreze intens la acest aspect și a ales o soluție inteligentă, care nu numai că i-a scutit de o dezvoltare suplimentară care nu ar fi avut, poate, rezultatul scontat, dar care îi propulsează în acest an în topul smartphone-urilor de pe piață în ceea ce privește ansamblul de senzori foto.

Decât să lucreze la îmbunătățirea camerelor precedente, OnePlus s-a aliat cu Hasselblad pe acest segment și pot spune că au făcut o treabă destul de bună. Camera foto de pe OnePlus 9 Pro este mai bună decât oricare alta care echipează în prezent telefoanele producătorului.

Vorbim în acest caz despre un ansamblu foto quad, alcătuit dintr-un senzor ultrawide de 50 MP, un snapper principal de 48 MP, ajutat de unul monocrom, și de un senzor telephoto de 8 MP care ne oferă zoom optic de 3.3x. Practic, atunci când faci poze cu zoom, telefonul este capabil să capteze obiecte îndepărtate mult mai clar, și se folosește și de un sistem OIS (Optical Image Sabilization) pentru un plus de precizie a imaginii.

Pozele în condiții bune de luminozitate sunt de top, unele dintre cele mai bune pe care le-am realizat cu orice smartphone, vreodată. Pot spune că sunt puțin de tot mai jos, ca standard, față de cele făcute cu iPhone 12 Pro Max sau Samsung Galaxy S21 Ultra, culorile fiind foarte vii, iar zgomotul de imagine unul redus. Dacă mai prindem și o zi cu soare când ieșim la fotografiat, rezultatele devin spectaculoase.

În ceea ce privește modurile de fotografie, OnePlus 9 Pro este pe aceeași lungime de undă cu celelalte flagship-uri și oferă o multitudine de setări cu care te poți juca. Desigur, avem parte de tradiționalele moduri slowmotion, panorama și time-lapse, despre care nu voi vorbi deoarece toată lumea șție ce pot ele, nelipsitul mod portrait, care aplică destul de bine efectul de bokeh, un mod nightscape, pentru o expunere mai mare în condiții de luminozitate scăzută și de încă un mod, cu totul nou.

Acest mod nou este realizat în parteneriat cu Hasselblad, și putem observa că producătorul suedez de echipamente foto s-a implicat și în ceea ce privește software-ul camerei foto. Interfața de utilizare este bazată pe algoritmul de procesare al companiei și permite un control mult mai detaliat al setărilor. În plus, în acest mod poți să tragi poze în format RAW de 12 biți.

Capacitatea video a lui OnePlus 9 Pro este și ea impresionantă, smartphone-ul fiind capabil de filmare la rezoluție 4K cu 120 de cadre pe secundă și 8K la 30 de cadre pe secundă, ceea ce este destul de impresionant. În ceea ce privește camera frontală, de selfie, aceasta este integrată sub formă de decupaj amplasat în partea stângă a ecranului.

O altă gură de Oxygen

Dacă în review-ul de la OnePlus 8T spuneam că sunt foarte impresionat de interfața de utilizare OxygenOS 11, implementarea de pe OnePlus 9 Pro se potrivește și mai bine cu hardware-ul adus la zi și pot spune cu lejeritate că este cel mai bun OS care nu este produs de Apple. De fapt, motivul pentru care am spus că telefonul analizat astăzi este cel mai bun terminal cu Android se bazează în mare parte și pe experiența software, care este una deosebită.

Trecerea de la o aplicație la alta se facă fără nici cel mai mic timp mort, iar specificațiile tehnice ajută rularea fără cusur a interfeței OxygenOS, care vine în completarea fundației construite de Android 11.

Plimbarea prin meniu și prin setări este similară cu cea de la alte flagship-uri cu Android dar parcă aici vorbim de ceva și mai intuitiv decât în alte cazuri. Pur și simplu, pachetul final este exact ceea ce îmi doresc de la un telefon. Nimic mai mult, și categoric nimic mai puțin.

Sub capotă

OnePlus 9 Pro este un smartphone impresionant și atunci când vorbim de lumea celor nevăzute, adică de tot ceea ce se află sub ecran. Terminalul vine echipat cu un CPU Qualcomm Snapdragon 888, vârf de gamă al companiei, și este totodată disponibil în două variante de configurare, una de 8 GB RAM și 128 GB spațiu de stocare, și una de 12 GB RAM și 256 GB spațiu de stocare.

În cele câteva jocuri pe care le-am încercat (am avut la test varianta de 256GB+12GB), telefonul s-a descurcat admirabil și nu este nimic negativ de notat aici. Ba chiar dispune și de un mod special dedicat gaming-ului, care trece în fundal anumite aplicații pentru a spori performanța totală atunci când decizi să iei o pauză. Iar faptul că smartphone-ul dispune și de difuzoare stereo echipate cu Dolby Atmos ridică și mai mult nivelul experienței în jocuri, dar și atunci când alegi să vizionezi conținut multimedia, adică seriale sau clipuri video pe YouTube sau TikTok.

La capitolul baterie, OnePlus 9 Pro dispune de un acumultaor de 4500 mAh, care asigură aproape două zile de utilizare în condiții normale. Aici, terminalul nu se diferențiază prea tare de alte flagship-uri, însă atunci când vorbim de încărcare acesta iese în evidență. OnePlus a inclus pe 9 Pro tehnologia Warp Charge de încărcare rapidă (65W pe fir), care alimentează dispozitivul de la 1% la 100% în doar 29 de minute.

În plus, compania chineză a introdus o funcție de fast charge (50W) și pe încărcătorul wireless pe care îl comercializează ca accesoriu separat, iar rezultatele vorbesc de la sine. Personal, am reușit să încarc telefonul de la 1% la 100% în 46 de minute. Fără conexiune pe fir! Nu e rău deloc.

Concluzia connect

OnePlus 9 Pro este cel mai bun smartphone cu Android pe care l-am testat vreodată, fiind combinația perfectă între specificații, design și cameră. Nu spun că este cel mai bun telefon din această categorie, în general, ci că este cel mai bun pentru mine. Nu este o surpriză, poate, faptul că prefer terminalele Apple, însă dacă ar fi să fac vreodată trecerea spre cealaltă parte a baricadei, cu siguranță aș alege OnePlus 9 Pro.

Rapiditatea cu care navighezi în meniuri și între aplicații, display-ul OLED cu rată de refresh de 120 de Hz și culori foarte bune, sunet stereo cu Dolby Atmos, camera foto îmbunătățită și dezvoltată în parteneriat cu Hasselblad, încărcarea wireless și wired extrem de rapidă, dar și designul per total sunt argumente suficiente ca să fiu convins că acest telefon va reprezenta unul dintre highlight-urile anului 2021.

OnePlus a trecut de la un brand producător de „flagship killers” la un jucător important pe segmentul high-end, care se bate de la egal la egal cu cele mai mari companii din lume. În România, varianta OnePlus 9 Pro de 128 de GB sosește la un preț de 4599 de lei, neavând încă detalii și despre configurația cu 256 GB spațiu de stocare.

Etichete: , , ,