Ce midrange Samsung ți se potrivește? Galaxy A32 5G vs A52 5G vs A72

Ce midrange Samsung ți se potrivește? Galaxy A32 5G vs A52 5G vs A72

Scris de | 27 aprilie, 2021

Samsung a început sezonul de primăvară cu o lansare extrem de importantă și nu, nu mă refer aici la gama sa flagship Galaxy S, ci la gama midrange, Galaxy A, care a primit noi dispozitive, un „refresh” potrivit pentru anul 2021. Gama A este cea care aduce cele mai mari vânzări ale celor de la Samsung, segmentul midrange fiind cel pe care compania sud-coreeană îl domină constant de câțiva ani și pe care se bazează pentru a vinde așa-numitele „volume” – un număr cât mai mare de terminale, care au un impact definitioriu în creșterea cotei de piață a producătorului.

Lansarea din primăvară s-a concentrat asupra a două dispozitive: A52 (în versiunea 5G) și A72, despre care colegii mei au mai scris în cadrul unui review, și al unui hands-on. A sosit însă timpul să aruncăm o privire de ansamblu asupra noii game de midrange-uri a Samsung, iar pentru aceasta, au ajuns pe mâna mea Galaxy A52 5G, Galaxy A72, dar și Galaxy A32 5G, lansat puțin mai devreme în acest an. 

Așadar, le-am luat pe toate cu mine timp de aproape o săptămână și am încercat să le folosesc cât de mult posibil, pentru a afla care a fost direcția în care Samsung a ales să meargă cu aceste noi midrange-uri ale sale și, mai ales, pentru cine este construit fiecare dintre ele.

Design

Primul lucru pe care îl remarci când vezi aceste telefoane puse unul lângă altul este faptul că două dintre ele sunt aproape identice. Galaxy A32 5G și A72 par să fie doi frați gemeni de la distanță, și abia când te apropii descoperi diferențele, care sunt și așa destul de subtile – lipsa unui bump al camerei pe Galaxy A32 5G sau dimensiunile puțin mai reduse (6,5 inci în diagonală pentru A32 5G față de cei 6,7 inci ai lui A72). Bineînțeles, la această impresie contribuie și faptul că ambele telefoane au venit în aceeași variantă de culoare, pe violet. Ah da, și diferă și finisajul de pe spate: plastic mat pe A72 și plastic glossy pe A32 5G. 

Și, ca să nu îl neglijez pe Galaxy A52 5G, e momentul să spun câteva cuvinte și despre design-ul lui: avem, la fel ca la „fratele cel mare”, un spate din plastic mat, în varianta albă pentru testul nostru și cu un bump de cameră micuț, destul de frumos integrat. Interesant mi s-a părut faptul că acest spate din plastic mat, pus de Samsung pe dispozitivele sale mai scumpe din gamă, m-a făcut să am senzația de câteva ori că telefoanele au o husă aplicată.

În ceea ce privește porturile, toate se încarcă pe USB-C (așa cum e normal în 2021) și vin și cu un jack de căști de 3,5mm, pentru cei care vor să își folosească căștile mai vechi sau noi pe fir cu telefonul. A32 5G are un senzor de amprentă integrat în butonul de power, pe laterală, în timp ce pe celelalte găsim senzorul optic integrat în ecran. Diferența de viteză dintre ele e insesizabilă în cea mai mare parte a timpului, însă personal nu am fost niciodată mare fan al senzorului de pe laterală, deși înțeleg utilizarea sa la terminalele cu un preț mai redus.

Câteva cuvinte rapid și despre sunet, unde se observă altă diferență care pare destul de importantă la prima vedere: A52 5G și A72 au sunet stereo, în timp ce A32 5G are un singur difuzor, cel plasat în partea de jos, în dreapta portului USB-C. Totuși, calitatea sunetului este extrem de similară pe toate trei, și nu mi s-a părut că lipsa celui de-al doilea difuzor îl afectează puternic pe „mezinul” din acest test. Per total, sunetul este și destul de puternic pe toate cele trei dispozitive.

Display

La capitolul ecranului, este evidentă superioritatea pe care o au A52 5G și A72 față de „cel mic”. Ambele vin cu un ecran Super AMOLED, foarte luminos pentru un midrange (800 de niți luminozitate maximă), în timp ce A32 5G are un ecran TFT, a cărui diferență în calitate, deși nu e deloc rea, se observă față de celelalte dispozitive.

 

Un plus personal i-aș acorda lui A52 5G, pentru a sa rată de refresh de 120Hz, mai rapid și decât A72 (90Hz). Rezoluția pe acestea este identică, un Full HD+ de 1080 x 2400 de pixeli, cu o densitate a pixelilor mai ridicată la Galaxy A52 5G, datorită dimensiunilor sale puțin mai reduse. Apropo de dimensiuni, nu am remarcat până acum tocmai diferența clară dintre aceste trei dispozitive – mărimea acestora. Display-ul lui A32 5G are 6,5 inci, deși corpul telefonului este considerabil mai mare, pentru a acomoda o „bărbie” și margini generoase, la fel și cel al lui A52 5G (însă cu margini și bărbie considerabil mai reduse), în timp ce A72 poate fi considerat the big boy cu ai săi 6,7 inci de ecran. 

Îmi plac foarte mult culorile de pe A52 5G și A72, foarte bine definite și arătoase, și fac experiența de vizionare a unui film pe Netflix sau a unui videoclip pe YouTube extrem de plăcută. Samsung confirmă încă o dată că știe să facă ecrane mai bune ca orice alt producător, oferind acestor midrange-uri o calitate și o rapiditate destul de ieșite din comun pentru acest segment de preț. Chiar și pe A32 5G, deși are un ecran TFT, nu pot să spun că am avut o experiență de vizionare neplăcută. Sigur, se simte diferența față de un Super AMOLED, precum și faptul că navigarea prin meniuri și aplicații nu e la fel de cursivă, din cauza unei rate de refresh mai mici, dar chiar și așa, pentru un telefon care costă în jur de 200 de euro, mi se pare o experiență satisfăcătoare.

O singură remarcă mai am la acest capitol: camera de selfie, poziționată în centrul zonei de sus a display-ului, este ascunsă într-un hole-punch cutout pe A52 5G și pe A72, în timp ce pe A32 5G e poziționată într-un teardrop cutout, pe care îl vedem de obicei utilizat pe telefoanele mai accesibile.

Performanță

În ceea ce privește performanța, există un învingător clar dintre cele trei, cel puțin dacă ne luăm după benchmark-uri: Galaxy A52 5G. A dominat în aproape fiecare categorie din PassMark (cu excepția testului de grafică 2D, unde „coroana” i-a fost luată de A32 5G), a câștigat și la capitolul SlingShot de pe 3D Mark cu un scor de 3900 (deși a fost din nou învins de A32 5G la testul Wild Life), iar în GeekBench 5 a adunat 1918 puncte în multi-core și 641 în single-core. Rezultatele complete le puteți examina în imaginile de mai jos.

Însă, dacă trecem dincolo de testele sintetice, ceea ce adesea prefer să fac (în multe review-uri nici măcar nu le iau în calcul, preferând să mă focusez pe experiența mea cu dispozitivul), pot să spun că niciunul dintre cele trei nu „rămâne în urmă” în ceea ce privește performanța. Da, Galaxy A52 5G este de departe campionul acestei categorii, având până la urmă și cel mai puternic procesor dintre toate trei, un Snapdragon 750G 5G, față de un Snapdragon 720G pe A72 sau un Dimensity 720 5G de la MediaTek pe A32 5G, dar asta nu înseamnă că performanța fraților săi nu merită examinată.

Am jucat Marvel Realm of Champions pe toate cele trei dispozitive, alături de foarte puțin PUBG și nu pot să spun că experiența mea a diferit exponențial pe vreunul dintre ele. Toate trei s-au mișcat bine, fără lag sau vreo problemă evidentă, astfel că dacă vrei să și strecori puțină joacă pe unul din noile midrange-uri Samsung, nu ar trebui să ai nicio problemă.

Bineînțeles, la performanță va ajuta și configurația pe care o alegi de RAM și memorie de stocare, care poate merge de la 4GB + 64GB (cea mai mică de pe A32 5G până la 8GB + 256GB (cea mai mare de pe A72 și A52 5G). Depinde de tine cât de multe fișiere vrei să stochezi în telefon și cât de performant vrei să fie în jocuri, însă recomand o configurație de 128GB de stocare și 8GB de RAM, care se găsește pe toate cele trei modele, și care mi se pare cea mai echilibrată.

Camera

În fine, capitolul la care mulți dintre noi ne uităm poate cu cea mai mare atenție înainte de a alege un nou telefon: camera. Camerele au devenit un aspect din ce în ce mai important chiar și pe telefoanele midrange, și sunt din ce în ce mai bune, la fel cum se vede și pe aceste trei smartphone-uri Samsung.

 

Galaxy A52 5G și A72 au un setup similar de cameră, cu o principală de 64MP cu f/1.8, un ultrawide de 12MP cu f/2.2 și un macro de 5MP cu f/2.4. La acestea se adaugă pe A52 5G un senzor de adâncime de 5MP cu f/2.4 și pe A72 un senzor tele cu zoom optic 3x de 8MP și f/2.4. A32 5G vine cu același senzor macro precum celelalte două, un senzor de adâncime mai redus (2MP, f/2.4), un ultrawide de 8MP (f/2.2) și o principală de 48MP (f/1.8).

Dincolo de numere însă, aruncăm o privire la cum se transpun ele în realitate. Cu principala și în lumină bună, toate cele trei dispozitive scot rezultate excelente, ceea ce e de așteptat până la urmă pe aproape orice telefon midrange în 2021. A52 5G este cel care se apropie cel mai mult de reprezentarea reală a culorilor, celelalte două smartphone-uri optând pentru a deschide puțin nuanțele. La claritate vedem rezultate similare pentru toate trei, cu un plus evident pentru A52 5G și A72, datorită senzorului mai performant. Câteva probleme se pot observa așadar la A32 5G, însă per total și fotografiile realizate cu acesta arată bine.

Se obsevă mici zone out-of-focus în anumite fotografii, însă nimic foarte deranjant, iar acest trend continuă și pe ultrawide. Deformarea nu e considerabilă, deși este prezentă și vizibilă, însă culorile sunt bine reprezentate (cu excepții în zonele întunecate).

Lentila macro este aceeași pe toate cele trei device-uri, și își face treaba destul de bine. Claritatea e bună, cu focus pe câteva detalii, precum acele mici inserții verzi din vârful lui Xbox Series X, așa cum se vede în fotografia de mai jos. Și bokeh-ul este bun, deși nu poate ascunde aglomerația de cabluri pe care o am în jurul televizorului (este un haos controlat, țin să menționez).

Că tot vorbim de bokeh, câteva cuvinte și despre modul portret: surprinde detaliile minore precum mustățile unui animal sau firele sale de păr și mi se pare foarte bine integrat. Bokeh-ul este bun, destul de corect în marea majoritate a timpului, deși pe A32 5G este posibil să ai nevoie de mai multe fotografii pentru a găsi una care să te mulțumească.

Modul de noapte este singurul pe care nu îl recomand deloc pe unul dintre cele trei smartphone-uri. A32 5G nu se prea poate descurca în lumină slabă, iar lucrul acesta se observă destul de ușor, nereușind să lumineze suficient de bine scena și fără să păstreze un nivel de claritate acceptabil. La polul opus, A52 5G și A72 se descurcă bine, deși detaliile minore par să fie sacrificate în post-procesare. Per total, însă, dacă vrei să faci și câteva fotografii noaptea, ar trebui să te poți descurca cu unul dintre cele două, deși îți recomand să îți sprijini bine brațul pe ceva – aparent, oricât de nemișcat aș fi ținut telefonul, am avut probleme cu focalizarea unor elemente.

În fine, zoom-ul: avem zoom optic 2x pe A52 5G și 3x pe A72, și arată foarte bine. Nivelul de detalii este remarcabil, se remarcă foarte puține probleme și doar în colțurile fotografiei, și per total imaginea mi se pare excelentă.

La capitolul video, atât Galaxy A52 5G, cât și A72 filmează la calitate 4K cu 30fps, în timp ce A32 5G poate filma Full HD la 1080p. Camera de selfie este identică pe modelele mai scumpe (32MP, f/2.2), și are 13MP (f/2.2) pe cel mai accesibil. Atât pe selfie, cât și pe filmare pot să spun că am fost mulțumit de cele trei, la utilizare în lumină bună. Personal nu obișnuiesc însă să filmez cu telefonul prea des, nici camera de selfie nu o utilizez în mod regulat, deci nu am accentuat prea mult în teste aceste detalii.

Autonomie și conectivitate

În ceea ce privește bateria, situația e destul de simplă: A72 și A32 5G au amândouă 5000mAh, în timp ce A52 5G vine cu 4500mAh, însă are o dimensiune mai redusă, ceea ce înseamnă că bateria nu se va goli la fel de repede ca în cazul celorlaltor modele. Încărcarea se face pe 25W pe cele două dispozitive mai scumpe, și pe 15W pe A32 5G. Eu am scos cam o zi de utilizare cu 80-85% din baterie pe toate cele trei device-uri, însă asta presupune folosirea camerei, jucat, instalat aplicații și multe alte procese pe care nu le vei repeta zilnic, deci e posibil să ajungi la o zi și puțin de utilizare normală.

O alegere puțin bizară făcută de Samsung a fost făcută la nivel de conectivitate, acolo unde, dintre aceste trei dispozitive, singurul care nu se poate conecta la cea mai nouă generație de telecomunicații este A72. Nu este însă exclus să vedem o versiune a acestuia care să beneficieze de 5G în viitorul apropiat. 

Cui i se adresează noua gamă de midrange-uri Samsung?

Cu noua sa gamă de dispozitive midrange, producătorul sud-coreean a optat pentru unul dintre cele mai interesante lineup-uri ale sale. A preferat să aducă cele mai bune specificații ale sale pe urmașul lui A51, cel mai bine vândut telefon Samsung de anul trecut, astfel că A52 5G pare să fie midrange-ul complet, în ciuda faptului că, dacă te-ai lua după nume, ai crede că A72 va fi cel care îți oferă cele mai puternice specificații.

După săptămâna de test cu cele trei dispozitive am observat însă că, deși Samsung pare că s-a concentrat excesiv pe A52 5G, cu siguranță nu a neglijat celelalte două dispozitive. Fiecare dintre cele trei device-uri are un public țintă și, deși A52 5G va fi cel cu cele mai multe unități vândute cu siguranță, nu m-ar mira să văd persoane care vor opta și pentru un A32 5G sau un A72. Primul dintre acestea mi se pare un telefon perfect pentru o persoană novice în ale tehnologiei, oferind un pachet bun între prețul redus și experiența plăcută de utilizare, în timp ce A72 vine cu un ecran mare, excelent pentru amatorii de filme și seriale pe mobil, dar și cu un ansamblu foto remarcabil.

Etichete: , , , , , , ,