Noul ceas Huawei cu Harmony OS ar putea fi lansat foarte curând

Scris de | 27 mai, 2021
Noul ceas Huawei cu Harmony OS ar putea fi lansat foarte curând

Producătorul din Shenzhen va organiza un eveniment pe 2 iunie pentru a prezenta noul său sistem de operare, Harmony OS, iar la acel eveniment ne putem aștepta să vedem și mai multe device-uri noi care să ruleze pe acest sistem.

Printre acestea se va număra și un nou smartwatch Huawei, care va purta probabil numele de Watch GT3 și cu care producătorul a prezentat deja câteva imagini teaser pe profilul său de Weibo. Din nefericire, nu se cunosc prea multe specificații ale acestuia, însă se pare că va avea suport pentru eSIM, astfel că vei putea suna direct de pe ceas. De asemenea, Huawei promite și o autonomie mai bună, lucru pentru care deja erau cunoscuți ca fiind printre cei mai buni din acest domeniu.

Evenimentul de săptămâna viitoare ar putea fi unul dintre cele mai importante din istoria Huawei, de succesul lui HarmonyOS fiind legat viitorul companiei din Shenzhen. Sistemul de operare care a apărut întâi pe televizoarele producătorului chinez își va face acum „debutul” pe wearables și pe telefoane mobile, înlocuind astfel Lite OS, sistemul de operare pe care Huawei îl folosea până acum pe produse ca smartwatch-uri.

De succesul lui Harmony OS depind și posibilele legături comerciale ale Huawei, deoarece alți producători din China, precum Oppo, Vivo sau Xiaomi, și-au arătat interesul de a adopta sistemul de operare proprietar al gigantului din Shenzhen.

Etichete: , , , ,

Sursa: Huawei Watch 3 with HarmonyOS is coming on June 2

Despre: Andrei Brîndușescu

Andrei este cel care caută mai tot timpul o latură amuzantă a lucrurilor, însă poate fi foarte categoric atunci când un gadget sau o tehnologie îl nemulțumește. Urmărește cu mult interes și pasiune sectorul de cybersecurity, precum și noutățile din mobile și lumea audio. Timpul liber și-l ocupă cu gaming pe consolă, filme/seriale și urmărirea meciurilor de fotbal ale celor de la Tottenham – probabil cel mai nesănătos obicei din redacție. Se ghidează după două remarci simple, dar pe care le consideră esențiale atât în lumea tehnologiei, cât și în viață: „to dare is to do” și „sometimes you just have to take a leap of faith”.