Razer lansează Hammerhead True Wireless X, căști cu iluminare LED

Scris de | 10 iunie, 2021
Razer lansează Hammerhead True Wireless X, căști cu iluminare LED

Razer a anunțat noile Hammerhead True Wireless X, căști intraauriculare cu butoane de control iluminate cu LED-uri verzi. Optimizate pentru jucători cu un mod special de Gaming cu latență ultra scăzută de 60ms și un sunet puternic și captivant oferit de difuzoarele de 13mm, noile căști reprezintă o soluție versatilă atât pentru gaming, cât și pentru redare media.

Compatibile cu tehnologia Google Fast Pair for Android și cu standardul Bluetooth 5.2 cu Auto-Pairing, Hammerhead True Wireless X se conectează repede la smartphone-uri, tablete, laptop-uri și console.

Suprafețele de control tactile, iluminate cu LED-uri, oferă pe lângă posibilitatea de personalizare și un acces facil la cele mai des folosite funcții, cum ar fi cele de gestionare a apelurilor, de control al volumului sau funcția de activare a Gaming Mode. Noul Razer Audio App, lansat în paralel cu căștile, le permite utilizatorilor să personalizeze pe lângă sunetul redat și efectele de iluminare, și luminozitatea LED-urilor. Tot cu ajutorul acestei aplicații utilizatorii pot să reconfigureze și funcțiile sistemului de control tactil.

Cu o durată de funcționare de până la 24 de ore cu iluminarea pornită (și de până la 28 de ore cu iluminarea oprită), căștile dispun de autonomia necesară atât pentru sesiunile de gaming, cât și pentru cele de redare de conținut media, care durează întreaga zi.

Razer Hammerhead True Wireless X sunt disponibile acum pe site-ul Razer, în magazinele RazerStore și în oferta partenerilor de retail ai companiei, la prețul de 89,99 euro.

Etichete: , , , , ,

Despre: Andrei Brîndușescu

Andrei este cel care caută mai tot timpul o latură amuzantă a lucrurilor, însă poate fi foarte categoric atunci când un gadget sau o tehnologie îl nemulțumește. Urmărește cu mult interes și pasiune sectorul de cybersecurity, precum și noutățile din mobile și lumea audio. Timpul liber și-l ocupă cu gaming pe consolă, filme/seriale și urmărirea meciurilor de fotbal ale celor de la Tottenham – probabil cel mai nesănătos obicei din redacție. Se ghidează după două remarci simple, dar pe care le consideră esențiale atât în lumea tehnologiei, cât și în viață: „to dare is to do” și „sometimes you just have to take a leap of faith”.