Noile smartwatch-uri Samsung nu vor funcționa cu terminale iOS

Scris de | 13 august, 2021
Noile smartwatch-uri Samsung nu vor funcționa cu terminale iOS
foto via @ubergizmo.com

Apple este recunoscută pentru faptul că își protejează foarte mult ecosistemul, limitând interacțiunile pe care le pot avea dispozitivele sale cu terminale cu Android. Lucrul acesta nu este de obicei replicat, alte platforme preferând să ofere clienților posibilitatea de a asocia dispozitive cu un iPhone. Se pare însă că acest lucru se va schimba odată cu noul Samsung Galaxy Watch 4 și Watch 4 Classic, anunțate recent.

Pentru cei care au ratat anunțul, acestea sunt cele mai recente ceasuri inteligente de la Samsung, care vor rula și noua platformă Wear OS, la care au colaborat cu Google. O urmare foarte interesantă a acestei colaborări este însă faptul că noile ceasuri Galaxy Watch 4 nu vor accepta terminale cu iOS.

Aceasta înseamnă că, dacă dețineți un iPhone și îl utilizați împreună cu seria Galaxy Watch mai veche de la Samsung, cel mai recent model nu va mai fi accesibil cu platforma mobilă Apple. Cu toate acestea, Samsung a confirmat celor de la ArsTechnica că, în ceea ce privește dispozitivele Galaxy Watch mai vechi, acestea vor rămâne compatibile cu iOS și că vor continua să aibă parte de suport pentru moment.

Cu siguranță vor exista unii utilizatori de iPhone care vor fi dezamăgiți de acest lucru, dar trebuie menționat că există încă o mulțime de alternative non-Apple Watch, așa că probabil că acești utilizatori vor putea găsi altceva.

Etichete: , , , , ,

Sursa: Samsung’s New Smartwatches WIll Not Support iOS Devices