Cele mai importante anunțuri de la PlayStation Showcase 2021: Spider-Man 2, KOTOR Remastered și un nou God of War

Captură via YouTube

Crăciunul a sosit mai devreme pentru fanii PlayStation după ce Sony a anunțat cele mai noi titluri exclusive care urmează să sosească pe una dintre cele mai populare console din istorie.

Să sperăm că până ce jocurile urmează să ajungă pe rafturile magazinelor, producătorul japonez își va fi rezolvat problemele de stocuri cu care s-a confruntat în ultimul an, încă de la lansarea consolei next-gen PlayStation 5. Să nu mai tărăgănăm, însă, și să vedem care au fost cele mai importante anunțuri din cadrul evenimentului PlayStation Showcase 2021.

PlayStation Showcase 2021: Star Wars Knights of the Old Republic Remastered

Fiind unul dintre cele mai populare RPG-uri din acest secol și mileniu, KOTOR (după cum este cunoscut de către fanii francizei) revine în casele gamerilor pe PC și PlayStation 5. Jocul va avea parte de o remasterizare completă a graficii, iar echipa din spatele acestui proiect este alcătuită din veterani ai genului RPG, dar și din oameni care au lucrat în cadrul BioWare la jocul inițial, care a fost lansat în 2003. Fără alte cuvinte, avem aici și teaserul care ni-l prezintă pe Darth Revan adus la standardele anului 2021.

PlayStation Showcase 2021: Spider-Man 2 și Wolverine

După imensul succes pe care Insomniac l-a avut cu primele două jocuri din serie, în speță Spider-Man și Spider-Man: Miles Morales, studioul merge și mai departe și ne prezintă un teaser pentru Spider-Man 2, cel mai nou titlu care urmează să fie lansat exclusiv pentru PlayStation 5. Din zecile de secunde pe care le vedem mai jos ne putem da seama de antagonistul noului joc, Venom, dar și despre posibilitatea ca Spider-Man 2 să fie un titlu Co-Op. De asemenea, tot Insomniac ne-a anunțat că lucrează și la un joc al cărui erou principal va fi nimeni altul decât Wolverine.

PlayStation Showcase 2021: God of War: Ragnarok

Poate una dintre cele mai apreciate exclusivități de pe PlayStation, God of War revine pe PS5 cu un nou titlu din serie, și anume Ragnarok. Kratos și Atreus își continuă aventurile din nord, după cum putem vedea din cel mai recent trailer.

PlayStation Showcase 2021: Grand Theft Auto V

Da, ai citit bine. Suntem în 2021 și GTA V încă mai lansează versiuni ale jocului, de această dată una special realizată pentru consolele next-gen. Aflăm astfel din noul trailer că cea mai nouă variantă a jocului va ajunge pe rafturile magazinelor undeva în luna martie a anului 2022.

PlayStation Showcase 2021: Uncharted Remastered

Nu numai că cele mai recente jocuri din seria Uncharted vor fi remasterizate pentru PlayStation 5, ele vor ajunge în premieră și pe PC-urile noastre la începutul anului 2022.

PlayStation Showcase 2021: Gran Turismo 7

Avem și mai multe vești bune pentru împătimiții jocurilor de racing. Gran Turismo 7 are parte de un trailer fresh, dar și de o dată oficială de lansare, anunțată deja în cadrul evenimentului. 4 martie 2022 este ziua cea mare pentru amatorii de curse pe PlayStaton 5.