Cartela SIM a viitorului este iSIM: tehnologie Qualcomm care integrează SIM-ul în procesor

Scris de | 20 ianuarie, 2022
Cartela SIM a viitorului este iSIM: tehnologie Qualcomm care integrează SIM-ul în procesor

După SIM am trecut la micro SIM şi nano SIM, iar de câţiva ani la eSIM. Următorul pas în evoluţia SIM-ului ar fi iSIM, standard prezentat de Vodafone, Qualcomm şi Thales. De ce se caută o nouă paradigmă? Deoarece nu mai e spaţiu la interiorul telefoanelor, în epoca miniaturizării.

iSIM vine de la „Integrated SIM” şi a fost co-dezvoltat de Qualcomm, Vodafone şi compania multinaţională Thales. Testele proof of concept au fost realizate pe un telefon Samsung Galaxy Z Flip 3, în reţeaua Vodafone. Acest standard porneşte de la eSIM, doar că integrează tehnologia SIM pe chipsetul telefonului. Până acum eSIM avea nevoie de un cip separat pentru a procesa datele.

Practic pe acel System on Chip apare o nouă componentă, un iSIM, deci nu mai e nevoie de un cip separat. Se păstrează beneficiile eSIM, precum activarea serviciilor de către operatori de la distanţă. Noul standard va permite ca purtabile, laptopuri, tablete, headseturi VR şi dispozitive Internet of Things să aibă conexiuni de date integrate mai uşor, fără risipă de spaţiu.

iSIM respectă specificaţiile GSMA şi oferă beneficii şi pentru operatorii de telefonie, fiind uşor de activat de ls distanţă. Qualcomm a prezentat tehnologia în Europa în laboratoarele R&D Samsung, împreună cu Vodafone. Thales a venit cu software-ul dedicat. Sunt şanse mari să vedem un demo transmis publicului la MWC 2022 în Barcelona cu această nouă tehnologie.

Etichete: , , , ,

Sursa: Thales