Apple produce acum iPhone 13 în India; Iată de ce!

Scris de | 12 aprilie, 2022
Apple produce acum iPhone 13 în India; Iată de ce!
foto via @ubergizmo.com

Apple a încercat de ani buni să mai creeze alternative la fabricile sale din China. A colaborat cu Foxconn pentru a deschide fabrici în Vietnam şi India şi acum aflăm că a început să producă iPhone 13 în India, la fabrica Foxconn din Chennai.

Informaţiile vin după ce un test al producţiei fusese făcut încă din decembrie 2021. Apple mai produce şi alte modele mai vechi în India, precum iPhone 11 şi 12, dar şi iPhone SE (2020). Estimările arată că Apple produce 70% dintre telefoanele pe care le vinde în India la nivel local. După iPhone 13 şi iPhone 13 Pro va fi produs în India. Una dintre motivaţiile pentru că gigantul din Cupertino să îşi asambleze în această ţară dispozitivele este cea economică.

Astfel Apple economiseşte banii daţi pe import, taxele vamale de 20%. Zvonurile afirmă că Apple ar pregăti o mutare a 20% din producţia de iPhone din China în India, ceea ce cu siguranţă va nemulţumi Guvernul chinez şi pe cei de la Foxconn. Apple a creat un număr uriaş de locuri de muncă în China şi profit pentru companiile din această ţară, cu care colaborează. Pe parcursul mandatului său de CEO, Tim Cook a tot călătorit în China, cu o frecvenţă lunară sau bilunară, poate chiar mai des.

China e o piaţă vitală pentru Apple, pătura socială mijlocie în creştere având mare apetit pentru iPhone-uri. Cu privire la India, acolo patriotismul e puternic şi ideea unui iPhone produs local ar putea creşte popularitatea iPhone-urilor.

Etichete: , , , ,

Sursa: gsmarena