vivo nu se opreşte la flagship-ul X80 Pro prezentat la Berlin pe 15 iunie şi vrea să ducă lucrurile şi mai sus de atât. Nu va aborda situaţia prin clişeul unui model „Ultra”, dar aparent pregăteşte totuşi un vivo X80 Pro Plus, care va debuta în octombrie, conform surselor.
Probabil vă întrebaţi cum puteţi face şi mai bun un telefon care deja sună a flagship excelent. Ei bine, vivo ar urma să umble la viteza de încărcare şi la rezoluţiile camerelor. În plus, ar putea să ne ofere şi noul procesor Qualcomm Snapdragon 8+ Gen 1 în locul lui Snapdragon 8 Gen 1 de pe vivo X80 Pro. Deja X80 Pro e disponibil în două versiuni de chipset: una cu MediaTek Dimensity 9000 în China (cu ray tracing) şi cea din Europa cu Snapdragon 8 Gen 1.
Cât despre upgrade, vivo X80 Pro+ aduce un salt de performanţă de 10% (peak perfomance CPU) şi de 30% la nivel de eficienţă a consumului. Unele voci spun că noul model va face şi un salt de la încărcarea pe fir la 80W la una de 120W, în vreme ce ecranul AMOLED LTPO3 de 6.78 inch va rămâne neschimbat. La camerele din spate apare de asemenea inovaţia. Se păstrează evident optica Zeiss, dar şi pelicula Zeiss T* pentru lentile şi vom trece la un senzor Samsung JN2 de 50 MP pentru camera principală, de la un Samsung GNV.
Apoi va sosi o cameră de 50 MP JN1 cu scop necunoscut, una de 48 MP probabil ultrawide şi una de 50 MP probabil telephoto. Una dintre cele două camere de 50 MP misterioase sau chiar ambele ar putea fi telephoto şi una periscopică, cu cel puţin 5X zoom optic. Sursele par sigure că debutul va avea loc în octombrie şi sunt şanse să vedem o prezentare la IFA 2022.