Amazon oferă mai mult de 30 de jocuri gratuite. Cum le poți obține

Scris de | 12 iulie, 2022
Amazon oferă mai mult de 30 de jocuri gratuite. Cum le poți obține

Ca în fiecare an, Prime Day vine cu o mulțime de reduceri și cu mai mult de 30 de jocuri gratuite oferite membrilor Amazon Prime, prin platforma Prime Gaming. Ediția din 2022 a Prime Day vine cu peste 30 de jocuri gratuite pentru membrii Prime, multe dintre ele fiind disponibile doar până pe 13 iulie la prețul excelent de 0 dolari.

Procesul de a obține jocurile este unul foarte simplu. Tot ce trebuie să faci este să ai un abonament Amazon Prime Video (în valoare de 13.99 lei), care îți oferă acces și pe platforma Prime Video de la Amazon, unde poți găsi seriale ca The Man in The High Castle, The Boys, The Expanse sau noul Lord of The Rings: The Rings of Power (atunci când acesta din urmă se va lansa).

Odată cu accesul la Prime Video, vei putea beneficia însă și de Prime Gaming și ale sale peste 30 de jocuri pe PC oferite gratuit de Prime Day. Printre acestea se numără și titluri clasice Star Wars, precum Jedi Knight – Jedi Academy sau Star Wars Republic Commando, dar și titluri triple A din ultimii ani, precum GRID Legends sau Mass Effect: Legendary Edition.

Dacă nu ții morțiș să rămâi abonat la Amazon Prime și vrei doar să te bucuri de jocurile gratuite, te poți folosi și de trial-ul de 7 zile – e o tactică puțin cam murdară, dar hei, if it works, why not try it? Este de notat însă că Amazon Prime Video este probabil unul dintre cele mai bune servicii de streaming din punct de vedere al raportului calitate-preț, oferind lunar, prin Prime Gaming, jocuri gratuite și o grămadă de beneficii în alte titluri populare, precum Apex Legends, Fall Guys, League of Legends, New World, și multe altele. De asemenea, Amazon Prime Video are cel puțin câteva sute de ore de conținut care merită cu prisosință cei 13,99 lei ceruți.

Etichete: , , , , ,