Taskbar, cea mai utilă funcție nouă de pe Galaxy Fold 4, vine pe Galaxy Fold 3 și 2 prin cel mai recent update

Scris de | 6 septembrie, 2022
Taskbar, cea mai utilă funcție nouă de pe Galaxy Fold 4, vine pe Galaxy Fold 3 și 2 prin cel mai recent update

Samsung a lansat luna trecută cele mai noi pliabile, iar noi am făcut deja recenziile pentru Galaxy Z Fold 4 și Galaxy Z Flip 4, iar recenziile video le găsiți pe canalul nostru de Youtube. Noile dispozitive au venit cu mai multe upgrade-uri hardware, dar principala atracție au fost îmbunătățirile aduse la nivelul software-ului, iar acum aceste noi funcții vin și la generațiile anterioare de pliabile prin actualizarea OneUI 4.1.1 bazat pe Android 12L.

Actualizarea aduce și caracteristica Taskabar pe modelele Fold, practic cea mai utilă funcție pe care am gasit-o noi pentru multitasking la Fold 4 ce aduce o bară de activități asemănătoare cu butonul Start din Windows și care îți permite să accesezi rapid ultimele aplicații sau să cauți printre aplicațiile disponibile pe telefon. Tot din Taskbar poți iniția și activități multitasking și împărți ecranul între mai multe ferestre.

Pe seria Galaxy Z Flip, Quick Shot te lasă să vezi acum previzualizarea și captura imaginilor în raportul lor real pe ecranul Cover. Seria Z Flip primește noi funcții pentru ecranul Cover cu One UI 4.1.1 și te lasă să vezi mai multe widget-uri aici fără a deplia și debloca telefonul.

Actualizarea include și corecția de securitate din 1 august, iar actualizarea a început să fie lansată de ieri pentru toți utilizatorii din întreaga lume și se așteaptă să ajungă pe toate dispozitivele Samsung pliabile în zilele următoare.

Asus ROG Zephyrus g16 - 2024

Etichete: , , , ,