OPPO lansează seria Reno 9: modelul Pro+ are procesor Snapdragon 8+ Gen 1, primim camere cu stabilizare optică

Scris de | 25 noiembrie, 2022
OPPO lansează seria Reno 9: modelul Pro+ are procesor Snapdragon 8+ Gen 1, primim camere cu stabilizare optică

Plouă cu lansări în această perioadă şi după ce Honor a dezvăluit telefoanele Honor 80 şi Honor Magic Vs, acum şi OPPO ne oferă modelele din seria Reno9. Aceasta gamă include OPPO Reno 9, OPPO Reno 9 Pro şi OPPO Reno 9 Pro+. Acesta din urmă are dotări de flagship, de la camera cu stabilizare optică la procesorul Snapdragon 8+ Gen 1. Hai să vedem ce ne oferă fiecare.

OPPO Reno 9

OPPO Reno 9 vine cu un ecran AMOLED de 6.7 inch, cu rezoluţie Full HD+, suport pentru refresh rate de 120 Hz şi panou 10 bit. Poate ajunge până la 950 de nits atunci când afişează conţinut HDR. Designul spatelui nu pare a se fi schimbat foarte mult de la seria Reno 8, doar că acum camera e aliniată cu restul spatelui, nu iese în relief. Avem de-a face cu o cameră duală modestă, cu senzor de 64 MP principal şi senzor monocrom de 2 MP.

În faţă avem o cameră selfie de 32 MP cu autofocalizare. Alte dotări includ o baterie de 4500 mAh, cu încărcare la 67W, dar şi Android 13 cu ColorOS 13 peste. Are procesor Dimensity 8100 şi porneşte de la 335 de euro, în versiunea cu 8 GB RAM şi 256 GB stocare.

OPPO Reno 9 Pro

OPPO Reno 9 Pro are acelaşi ecran de 6.7 inch, AMOLED Full HD+, cu refresh rate de 120 Hz, dar şi acelaşi procesor MediaTek Dimensity 8100. Stocarea trece la UFS 3.1 şi memoria la LPDDR5. Corpul rămâne foarte subţire şi uşor şi bateria de 4500 mAh. Apar diferenţe la camere totuşi: avem una principală de 50 MP cu deschidere F/1.8 şi una ultrawide de 8 MP. Cea selfie rămâne de 32 MP. Putem ajunge până la 16 GB RAM aici şi 512 GB stocare.

Telefonul porneşte de la 470 de euro. Are şi cip special MariSilicon X şi vine pe auriu, roz sau negru.

OPPO Reno 9 Pro+

Abia acest telefon ne stârneşte cu adevărat interesul: el are procesor de flagship, Qualcomm Snapdragon 8+ Gen 1 şi aduce pentru prima dată stabilizare optică pe un telefon OPPO Reno. Are spate din sticlă, curbat pe margini, în faţă şi spate şi un modul foto mai protuberant decât celelalte două modele. Gamerii au parte de touch sampling rate de 240 Hz şi avem şi deja ultra popularizata funcţie PWM Dimming de până la 2160 Hz. Camera optează pentru un senzor Sony IMX890 de 50 de megapixeli şi există şi cipul special de procesare foto/video MariSilicon. Bateria trece la încărcare de 80W pe fir.

Iată dotările complete ale lui OPPO Reno9 Pro+:

  • Display: 6.7 inch, AMOLED, FHD+, 120Hz
  • Procesor: Snapdragon 8+ Gen 1
  • RAM/stocare: 16 GB RAM LPDDR5 + 256 / 512 GB UFS 3.1
  • Baterie: 4700 mAh, încărcare la 80W pe fir
  • Cameră selfie: 32 MP, f/2.4, 90 grade, IMX709, RGBW
  • Cameră spate: 50 MP wide + 8 MP ultrawide + 2 MP monocrom
  • Conectivitate: 5G, USB-C, Bluetooth 5.3, NFC, WiFi 6
  • Securitate: scanner de amprente în display

Avem parte şi de Android 13 şi ColorOS 13 şi preţ de pornire de 550 de euro.

Etichete: , , , ,

Sursa: GSMArena