REVIEW Razer Basilisk V3 Pro (și Razer Mouse Dock Pro) – Cel mai avansat mouse de la Razer pe 2022

REVIEW Razer Basilisk V3 Pro (și Razer Mouse Dock Pro) – Cel mai avansat mouse de la Razer pe 2022

Scris de | 29 decembrie, 2022

Anul acesta am avut senzația că am testat mai puține produse Razer decât de obicei, însă aruncând o privire pe review-urile făcute, am realizat că nu au fost deloc puține, cât variate. Mi-am adus aminte de excelenta Razer Productivity Suite (pe care am și ajuns să o folosesc ulterior), de Razer Barracuda Pro, care au încercat să facă ceva ce nu prea a mai îndrăznit nimeni până acum și am realizat că încă îmi doresc foarte mult acele standuri de încărcare pentru Xbox, pe care o să pun sigur mâna în 2023, că se potrivesc prea bine cu controllerele mele. 

Lăsând deoparte acest mic moment de recapitulare însă, finalul de an m-a prins utilizând un alt produs al celor de la Razer. Sau, mă rog, două, ca să fiu mai precis: Razer Basilisk V3 Pro, un mouse de gaming „with all the bells and whistles” și Razer Mouse Dock Pro, un combo cu care poți renunța la mouse-ul pe fir pentru totdeauna. 

Evident, în review-ul acesta o să ne concentrăm mai mult pe Basilisk V3 Pro, dar vă zic la sfârșit și două-trei cuvinte despre Mouse Dock Pro. Așadar, Basilisk V3 Pro este disponibil în două variante de culoare, clasicele alb și negru de la Razer, iar subsemnatul a testat-o pe prima. Problema cu ea este, ca de obicei pentru gadget-urile care optează pentru varianta albă, că se va murdări mult mai ușor decât alte culori, iar zona unde ții degetul mare va fi prima care se va îngălbeni la utilizare îndelungată.

Forma mouse-ului este una ergonomică și ușor bizară, în stilul Basilisk-urilor precedente, cu click dreapta și stânga având mărimi inegale și fiind poziționate diferit, nu în oglindă, ca la majoritatea maușilor. Sunt 10+1 butoane programabile pe acest mouse, conform celor de la Razer, însă în realitate m-ar mira totuși dacă ai folosi mai mult decât 3-4 în plus față de cele clasice. Butoanele de pe partea stângă, de lângă degetul mare, sunt cam cele mai ușor de utilizat alături de click-ul dreapta și stânga, și probabil pe acestea le vei customiza primele, dacă îți dorești acest lucru.

Nu lipsește iluminarea RGB, prezentă pe logo-ul Razer, pe rotița de scroll, dar și în partea de jos, aproape de jur împrejurul mouseului. Bineînțeles, aceasta se controlează din aplicația Razer Synapse și poți să selectezi de-acolo orice profil de iluminare îți face cu ochiul, sau o poți opri, dacă nu te interesează.

Switch-urile pe care le folosește Basilisk V3 sunt cele optice de generația a treia de la Razer, care oferă viteză și durabilitate „fără rival”, conform companiei. Ok, nu e chiar așa, nu e a doua venire a lui Iisus, dar se aud bine, se acționează ușor și chiar îmi dau senzația că ar putea rezista la click-uri mai agresive, deci sunt un plus. 

În ceea ce privește viteza, ajută și senzorul, tot optic, Focus Pro 30K de la Razer, care da, atinge până la 30.000 DPI, adică poate ajunge imediat dintr-o parte în alta a unui monitor uriaș. Evident, nu cred că îl vei putea folosi la o asemenea viteză (nu cred că o poate face nimeni, sincer, nu cu precizie cel puțin), dar e bine de știut că te poți duce destul de departe.

Poți folosi mouse-ul fie pe fir (inclus în cutie, pentru încărcare), fie pe Bluetooth, fie pe conexiune de 2,4GHz, cu micul dongle inclus în cutie. Mai tot timpul eu recurg la ultima variantă, pentru că latența este redusă și răspunsul este aproape instant – nu am avut probleme cu niciun device Razer la acest capitol, și la fel stă treaba și cu Basilisk V3 Pro. Și în fine, ultimul aspect care merită menționat este rotița de mouse, care îți oferă inclusiv funcție de tilt în dreapta sau stânga.

Ce contează însă este, mai presus de tot, felul în care se comportă în jocuri, iar aici nu am avut nimic de reproșat lui Basilisk V3 Pro. L-am utilizat în Apex Legends, A Plague Tale: Requiem și Death Stranding, că tot a fost gratuit pe Epic Games Store în această perioadă, și experiența a fost cam fix ce așteptam. E un mouse foarte bun, rapid, bine construit și foarte precis, și nici nu avea cum să fie altfel, fiind a treia generație a unei serii de astfel de gadget-uri înrădăcinată deja în cultul Razer.

La pachet cu el pentru teste a sosit și Mouse Dock Pro, care îți permite să încarci un mouse wireless, plasându-l în zona magnetică. Vine cu polling rate de 4000 de Hz și are o bază care împiedică alunecarea sa pe suprafețe. De asemenea, până și acest mic gadget are iluminare RGB, ce poate fi controlată tot din Razer Synapse, și îți poate arăta statusul încărcării mouseului. Pentru încărcare te vei folosi de Wireless Charging Puck, un mic device în formă de cerc care vine în locul unuia similar de la baza mouse-ului, permițându-ți astfel să te conectezi la charger-ul wireless.

Concluzia connect

Cele două produse sunt disponibile într-un bundle, la momentul la care scriu acest review, la prețul de 200 de dolari, pe site-ul Razer. Știu, nu e un preț mic, și nici nu mă așteptam să fie așa, ținând cont că maușii din gama Basilisk sunt tot timpul ceea ce are Razer mai bun în materie de tehnologie în acest segment. Individual, mouse-ul costă 160 de dolari, iar dock-ul de încărcare 60. Dacă ești dispus să scoți din buzunar sumele astea, o să ai pe de o parte un mouse excelent, care nu ar trebui să îți dea bătăi de cap câțiva ani buni, și pe de alta un gadget util, dar care până la urmă nu prea are alte utilizări în afara ecosistemului Razer.

Plusuri

  • Viteza și precizia lui Basilisk V3 Pro.
  • Design-ul.
  • Switch-urile optice foarte rezistente.
  • Mecanismul de încărcare al lui Mouse Dock Pro.

Minusuri

  • Prețul.
  • Faptul că Razer Mouse Dock Pro nu are o compatibilitate ridicată.
Advert 61

Etichete: , , , , , ,