Amazfit T-Rex Ultra este un ceas robust pentru scufundători

Scris de | 25 martie, 2023
Amazfit T-Rex Ultra este un ceas robust pentru scufundători

După ce Huawei a părut a pune mai mult accent ca oricând pe scufundări în cazul ceasului său nou Huawei Watch Ultimate, acum pe o rută similară o apucă şi noul ceas de la Amazfit. Acesta este Amazfit T-Rex Ultra, care vine cu o carcasă ranforsată şi certificare pentru scufundări.

Acesta este un ceas pentru iubitorii de sporturi extreme şi vine cu un corp robust. Include un ecran AMOLED de 1.39 inch, cu rezoluţie de 454 x 454 pixeli şi luminozitate de până la 1000 de nits. Carcasa vine cu certificare pentru o adâncime de până la 30 de metri (EN13319 şi ISO 6245). E fabricată din aliaj de polimer, în vreme ce rama, butoanele şi panoul din spate sunt realizate din oţel inoxidabil.

E un ceas destul de masiv, la 89 de grame în greutate şi gros, la 13.45 mm în talie. Are certificare militară MIL-STD pentru 15 tipuri diferite de teste, inclusiv unul la noroi. Va ţine resturile şi sedimentele departe de componentele vitale. Ceasul poate supravieţui în condiţii extreme, inclusiv temperaturi de minus 30 de grade Celsius şi plus 70 de grade Celsius.

T-Rex Ultra beneficiază de GPS dual band, cu hărţi descărcabile offline şi mişcări în timp real. Poate de asemenea detecta până la 25 de activităţi de fitness şi are un senzor BioTracker PPG biometric, care poate detecta automat ritmul cardiac şi oxigenarea sângelui. Are şi Bluetooth 5.0 LE şi Wi-Fi şi rulează Zepp OS 2.0. Se poate chiar conecta la o cameră GoPro.

Bateria de 500 mAh se încarcă printr-un cradle proprietar magnetic şi oferă 20 de zile de autonomie medie şi 9 zile de utilizare intensă. Are şi un mod special Endurance GPS, care oferă până la 3 zile de poziţionare. Produsul costă 400 de euro.

Etichete: , , ,

Sursa: GSMArena