Microsoft pariază pe fuziunea nucleară. Cum ar putea schimba asta lumea

Scris de | 12 mai, 2023
Microsoft pariază pe fuziunea nucleară. Cum ar putea schimba asta lumea

Microsoft a semnat în această săptămână o înțelegere care ar putea schimba în câțiva ani lumea, cu Helion Energy, o companie care s-a angajat să livreze energie creată prin fuziune nucleară gigantului american până în 2028. Fuziunea nucleară este considerată ”Sfântul Graal” al energiei, fiind o potențială sursă nelimitată de energie curată pe care oamenii de știință încearcă să o reproducă de aproape un secol.

Astfel, până în 2028, Helion Energy ar trebui să vândă celor de la Microsoft energie creată de primul generator de fuziune comercial din lume, care ar urma să fie conectat la rețeaua din Washington. Ținta acestuia este de a crea cel puțin 50 de megawatts de energie, o cantitate destul de mică, însă destul de semnificativă, fiind mai mare decât cei 42MW pe care îi pot crea cele două ferme de vânt din SUA în ziua de azi. ”Aș spune că este cel mai îndrăzneț lucru pe care l-am auzit în viața mea” a declarat Robert Rosner, fizician de la Universitatea din Chicago, într-o declarație pentru The Verge. ”Nu voi spune niciodată că nu e posibil. Dar ar fi incredibil dacă vor reuși”, adaugă acesta.

Estimările celor mai optimiști experți în domeniu cu privire la momentul în care lumea va vedea prima centrală cu fuziune nucleară din lume sunt foarte variate, însă niciuna nu prevede un succes mai devreme de sfârșitul acestui deceniu. Succesul celor de la Helion depinde de reușite tehnologice remarcabile într-un timp foarte scurt, iar apoi comercializarea acestei tehnologii pentru a o face suficient de competitivă din punct de vedere al costurilor cu alte surse de energie. ”Este o înțelegere care ne obligă și care va avea penalizări financiare dacă nu putem construi un sistem de fuziune” declară fondatorul și CEO-ul Helion, David Kirtley, pentru The Verge.

Fuziunea nucleară reproduce felul în care stelele își creează propria căldură și lumină. Spre exemplu, în soarele din galaxia noastră, nucleele de hidrogen fuzionează, creând heliu și generând o cantitate uriașă de energie. Acesta este procesul pe care oamenii de știință au încercat să îl recreeze într-o manieră controlată încă din anii ’50 (maniera necontrolată fiind bomba cu hidrogen). Reprezintă opusul centralelor nucleare pe care le avem în ziua de azi, care elimină energie prin fisiune, separând atomii. Problema fisiunii este că lasă în urmă nuclee instabile care pot rămâne radioactive timp de milioane de ani. Fuziunea evită această problemă deoarece crează practic noi atomi de heliu.

Pentru a realizat fuziunea nucleară, Helion dezvoltă un aparat de 12 metri pe care îl numește accelerator de plasmă, și care încălzește combustibil până la 100 de milioane de grade Celsius. Încălzește deuteriu, un izotop stabil al hidrogenului, și heliu-3 până ating starea de plasmă, iar apoi se folosește de câmpi magnetici pentru a compresa plasma până în momentul în care se produce fuziunea. Întregul proces poate fi văzut aici. Compania spune că aparatul ar trebui să fie capabil să recupereze electricitatea folosită pentru a declanșa reacția de fuziune, energie care poate fi apoi folosită pentru a reîncărca magneții de care se folosește dispozitivul.

Descoperirea unui mod în care fuziunea nucleară să devină eficientă din punct de vedere energetic este esențială pentru a o aduce la realitate, deoarece sunt necesare căldură și presiune extreme pentru a forța fuziunea atomilor. În decembrie 2022 însă, un prim semnal pozitiv a fost dat, cu ajutorul laserelor de la Laboratorul Național Lawrence Livermore fiind atins un câștig net de energie printr-o reacție de fuziune. Este un lucru pe care Helion încă trebuie să îl realizeze. De asemenea, există și provocarea obținerii unei cantități suficiente de combustibil (heliu-3). Acesta este folosit în quantum computing și imagistică medicală, fiind un izotop rar, însă Helion spune că a patentat un proces de a crea heliu-3.

Chiar și o reușită în acest sens tot le-ar mai lăsa celor de la Helion un lucru foarte important de făcut: asigurarea că fuziunea nucleară poate fi realizată la costuri ”acceptabile”. Astfel, costul electricității create cu ajutorul ei ar trebui să fie comparabil cu sau chiar mai ieftin decât cel pentru electricitatea provenită din centrale nucleare, eoliene sau panouri solare. Prețul inclus în înțelegerea dintre cele două companii nu a fost dezvăluit, dar Kirtley spune că scopul companiei sale este ca, la un moment dat, costul să fie de un cent pe kilowatt oră. Dacă acest lucru va putea fi vreodată posibil, rămâne de văzut.

Etichete: , , , , , , ,