Toate conceptele de laptop-uri prezentate de Lenovo la MWC 2025: Lenovo Magic Bay, ThinkBook Flip și Yoga Solar PC

Scris de | 3 martie, 2025
Toate conceptele de laptop-uri prezentate de Lenovo la MWC 2025: Lenovo Magic Bay, ThinkBook Flip și Yoga Solar PC

Lenovo a venit în acest an la MWC cu trei concepte diferite de laptop-uri, fiecare mai interesant ca celălalt. Toate se concentrează asupra ecranului, însă în feluri diferite.

Lenovo Magic Bay

Primul dintre acestea este un concept care de fapt e format din patru lucruri diferite. Știu, e puțin confuz. Toate cele patru ecrane de aici au în denumire Magic Bay, și sunt după cum urmează:

  • Magic Bay 2nd Display Concept – un ecran vertical de 8 inchi, pentru a vedea diverse feed-uri;
  • Magic Bay Dual Screen Concept – două ecrane de 13,3 inchi și 120Hz rată de refresh, plus rezoluție 2,8K, cu care poți alcătui un setup de monitor triplu;
  • Magic Bay „codename Tiko” Concept – un ecran mic, rotund, pentru un companion cu AI, care îți poate arăta emoji-uri;
  • Magic Bay „codename Tiko Pro” Concet – un ecran orizontal pentru widget-uri și integrare cu Lenovo AI Now.

Conceptele nu au foarte multe detalii, dar 2nd Display și Dual Screen sunt destul de ușor de înțeles. Ambele sunt făcute pentru persoane care vor un setup cu mai multe monitoare, mobil, și care nu include un device secundar care să trebuiască să fie băgat în priză. 2nd Display arată ca și cum ai atașa un iPad Mini laptop-ului tău, și are orientare verticală care poate fi excelentă pentru feed-uri din social media și aplicații de comunicare precum Microsoft Teams sau Slack. Are un panou cu rezoluție de 1920 x 1200 pixeli și rezoluție de 60Hz.

Conceptul Dual Screen se folosește de un ThinkBook 16P Gen 6, pe care îl transformă într-un setup de monitor triplu. Cele două ecrane atașabile cântăresc 1,2 kilograme fiecare, o greutate destul de mare nu doar pentru a fi cărată după tine zilnic, dar și pentru a fi atașată de laptop.

Cele două concepte Tiko sunt puțin ciudate, pentru că sunt extrem de diferite, deși împart același nume. Lenovo nu oferă prea multe detalii despre niciunul dintre ele, dar ideea de a folosi până la 4 widget-uri poate fi destul de atractivă pentru cei care privesc ecranul orizontal Tiko Pro. Tiko în varianta vanilla are rolul de „a ajuta utilizatorii să rămână informați și angajați în ceea ce fac în timpul zilei de lucru”. Rămâne de văzut dacă aceste concepte vor ajunge să depășească acest stadiu.

Lenovo ThinkBook Flip

Lenovo are deja ceva experiență cu ecranele pliabile pe laptop-uri, astfel că nu e de mirare că acest concept prezintă fix așa ceva. Este vorba de un laptop de business sau productivitate, cu ecran flexibil, ce poate fi folosit fie ca un clamshell tradițional de 13,1 inchi, fie ca o tabletă de 12,9 inchi, fie ca un laptop cu un ecran foarte înalt, de 18,1 inchi, vertical.

ThinkBook Flip folosește același panou OLED ca versiunea de 3500 de dolari a lui ThinkBook Plus Gen 6, așteptată să se lanseze în SUA prin iunie, însă aici este folosit pentru a se plia în spatele porțiunii principale a ecranului, în loc să se extindă de sub acesta. Asta înseamnă că nu există motoare, ceea ce ar putea duce la un cost mai redus.

În formatul pliat, poți folosi ecranul exterior al lui ThinkBook Flip pentru mirroring, sau pentru etinderea ecranului tău, astfel că poți să îi prezinți ceva cuiva fără să mai întorci laptop-ul spre el. Atunci când îl ridici, te uiți la un ecran OLED de 18,1 inchi și cu o rezoluție de 2000 x 2664 de pixeli.

O altă funcție interesantă a acestui laptop este trackpad-ul Smart ForcePad cu care este dotat. Acesta oferă trei tipuri de comenzi rapide tactile iluminate cu LED și controale media, pe care le poți accesa direct din touchpad. Astfel, ele pot transforma trackpad-ul într-un numpad, pot oferi shortcut-uri pentru funcții precum Snipping Tool sau un buton de dezactivare a microfonului sau pot deschide direct aplicații. Conform unui cercetător Lenovo, citat de The Verge, configurația ideală visată de companie ar fi înlocuirea touchpad-ului cu un ecran de smartphone, dar acest lucru ar fi prea costisitor.

Deși este încă în faza de concept, Lenovo are câteva specificații estimate pentru ThinkBook Flip. Astfel, acesta va folosi un procesor Intel Ultra 7, memorie RAM de 32GB LPDDR5X, stocare pe SSD PCIe, porturi Thunderbolt 4 și un cititor de amprente.

Lenovo Yoga Solar PC

Lenovo Yoga Solar PC este cel mai ușor de înțeles dintre conceptele prezentate de Lenovo la MWC 2025, fiind practic un laptop cu un panou solar lipit pe spate. Practic, acesta poate acumula energie de la orice sursă de lumină pentru a se încărca, însă bineînțeles că cele mai bune rezultate le vei obține dacă vei lucra afară într-o zi cu soare.

Nu există planuri pentru ca acest laptop să treacă de stadiul de concept momentan, însă ținând cont că ThinkBook Plus Gen 6 a devenit realitate după ce a fost prezentat tot ca un concept la MWC 2023, nu putem scoate asta din calcul. Panoul de pe spate al lui Yoga Solar PC este alcătuit din 84 de celule solare, cu un design Back Contact. Per total, laptop-ul atinge o rată de conversie – cât de multă lumină solară capturată poate fi convertită în electricitate utilizabilă – de peste 24%. Conform celor de la Lenovo, laptop-ul „poate absorbi și converti suficientă energie solară în 20 minute pentru a oferi o oră de video playback”. Bineînețeles, această statistică este făcută în lumina directă a soarelui.

Amuzant, dar la interiorul laptop-ului cu panou solar se află un procesor Intel Lunar Lake, la pachet cu 32GB de memorie RAM și 1TB de stocare. Are 15 milimetri grosime și cântărește puțin peste 1 kilogram, în timp ce display-ul are 14 inchi. De asemenea, are și o funcție numită Lenovo Dynamic Solar Tracking, care este de fapt un software ce-ți arată cât curent produce panoul solar și la ce putere.

Lenovo a mai prezentat și un Solar Power Kit for Yoga, disponibil pentru cei care au deja un laptop Yoga al companiei. Este un device care se deschide precum o carte și care poate fi atașat de rucsace sau poate sta în picioare de unul singur, printr-un kickstand. Se poate conecta și livra putere către un device printr-un cablu USB-C, sau razele soarelui pot fi „adunate” într-un powerbank inclus.

Etichete: , , , , , ,