TikTok a fost interzis pentru public pentru prima dată într-un stat

Scris de | 18 mai, 2023
TikTok a fost interzis pentru public pentru prima dată într-un stat

Presiunile pentru a interzice TikTok în ţările vestice datează de câţiva ani deja. Pe final de mandat Trump a pus presiune pentru vânzarea sa spre Microsoft, iar în ultimul an aplicaţia a fost interzisă în multe ţări la nivel guvernamental şi universitar. Acum avem şi prima interdicţie pentru public.

Statul Montana, pe care îl ştiţi probabil din Far Cry 5 este primul teritoriu care interzice TikTok. Guvernatorul Greg Gianforte a semnat o lege care interzice aplicaţia în stat începând cu anul 2024. Vestea bine la o lună după ce proiectul de lege a trecut de analiza legislatorilor. E posibil să vedem totuşi contestatari chiar şi în acest stadiu al legii.

Ce spune textul oficial? Că ByteDance, compania mamă TikTok nu are voie să opereze în statul american, iar magazinele de aplicaţii trebuie să blocheze accesul utilizatorilor din Montana la TikTok. Dacă un app store nu blochează accesul, el şi ByteDance riscă amenzi de 10.000 de dolari pe zi. Un purtător de cuvânt TikTok a reacţionat deja şi a declarat că decizia este ilegală şi încalcă primul amendament.

Aplicaţia de socializare are sute de mii de utilizatori în Montana. Unii generează venituri din TikTok, alţii au comunităţi create şi unii se exprimă artistic. Motivaţia pentru interdicţie e cea clasică: datele americanilor ajung la Partidul Comunist din China. Asta deşi TikTok a investit 1 miliarde de dolari în Project Texas pentru a oferi extra transparenţă asupra circulaţiei datelor americanilor.

Etichete: , , ,

Sursa: Engadget