Huawei a mai ţinut un eveniment important pe 18 mai, după cel de pe 9 mai din Munchen. De această dată evenimentul a avut loc în China şi a inclus o prezentare a unei noi tablete high end. E vorba despre Huawei MatePad Air, despre care avem detalii mai jos.
MatePad Air este o tabletă Android cu ecran IPS de 11.5 inch, cu rezoluţie de 2880 x 1840 pixeli. Are şi refresh rate maxim de 144 Hz, dar e un refresh rate variabil, deci poate scădea când e nevoie până la 30 Hz. Are ecran cu muchii înguste, cu un raport ecran-corp de 87%. Noua tabletă high end Huawei adoptă un procesor nu chiar nou, un Qualcomm Snapdragon 888 cu GPU Adreno 660.
Are şi până la 12 GB RAM şi 512 GB stocare, dar va exista şi o versiune cu 8 GB RAM şi 128 GB stocare. Huawei MatePad Air are o baterie de 8300 mAh, care suportă încărcare la 40W pe fir. Integrează un modem LTE şi vine cu o cameră frontală de 8 MP, dar şi o cameră principală de 13 MP. Pentru divertisment avem la dispoziţie 4 speakere şi 4 microfoane.
Huawei MatePad Air primeşte şi un stylus şi o tastatură, ambele vândute separat. MatePad Air costă de la 412 dolari în sus pentru versiunea cu 8 GB RAM şi 128 GB stocare. Modelul cu 12 GB RAM şi 512 GB stocare costă 639 dolari.