Apple și Samsung vor să investească în aceeași companie

Scris de | 8 august, 2023
Apple și Samsung vor să investească în aceeași companie

Arm, companie care se ocupă cu design-ul procesoarelor și este deținută de SoftBank, se pregătește să se listeze pe piața publică în luna septembrie, iar giganții din industrie stau deja la pândă pentru a investi în ea. Apple, Samsung, Nvidia și Intel plănuiesc să cumpere acțiuni în Arm, conform unei informații a Nikkei Asia, citată de The Verge.

Arm este una dintre cele mai importante companii din întreaga industrie a tehnologiei. Toți giganții din această lume sunt clienți ai săi, firma britanică ocupându-se cu realizarea și vânzarea schițelor de procesoare, pe care apoi le vinde numelor mari pentru a le putea fabrica. Cele patru companii interesate de investiția în Arm menționate mai sus sunt toate cliente ale britanicilor. Arm ar urma să vândă fiecărei companii acțiuni în valoare de „câteva procente” pentru a ajuta la stabilizarea prețului său la bursă.

Planurile Arm de a deveni o companie publică au fost anunțate de anul trecut, după ce tranzacția de 40 de miliarde de dolari, prin care Nvidia încerca să cumpere Arm, a eșuat din cauza unor „provocări semnificative din punct de vedere al reglementărilor”. Într-un interviu cu Decoder publicat în septembrie, CEO-ul Arm, Rene Haas, spunea că decizia de a se lista la bursă a venit după ce compania a decis „să pivoteze către alte piețe”, precum licențierea de designuri de chipuri pentru produse de cloud computing.

„Ne-am diversificat afacerea nu doar prin dezvoltarea unor produse diferite, dar și prin felul în care adresăm aceste produse prin modelul de business. Știm că afacerea noastră va fi ok. Toate rezultatele financiare pe care le vedeți acum, care sunt excelente și pentru care echipa a făcut o treabă minunată, vin din munca ce a fost făcută în ultimii ani” mai spune Haas în interviul cu Decoder. În acest an, Intel a anunțat că va lucra cu Arm pentru a produce chipset-uri pe procesul A18 al Intel.

Etichete: , , , , , , , ,